"Sistemul electoral mixt va aduce doar beneficii alegătorilor. Deputatul va fi legat de viaţa comunităţii"
Sistemul electoral mixt va aduce doar beneficii alegătorilor, deoarece aceştia vor putea direct să-şi aleagă favoriţii. Despre acest lucru au menţionat unii invitaţi ai emisiunii Fabrika. În acelaşi timp, alţi participanţi la emisiune au spus că acest sistem are mari riscuri.
"Noi dăm posibiliattea cetăţeanului să aibă o mai mare alegere. Poate le place de cineva că e tare îndocrinat şi are posibilitatea să voteze partidul. Totodată, are posibilitatea să aleagă persoana care este originară din această circumscripţie", a menţionat deputatul PD Andrian Candu.
"Noi am susţinut acest proiect. PLDM încă de la formare a inclus în programa sa trecerea la sistemul mixt. Are de câştigat alegătorul, deoarece atunci când vor fi construite circumscripţiile uninominale oamenii se vor întâlni faţă în faţă cu deputatul”, a declarat deputatul PLDM Tudor Deliu.
Expertul IDIS Viitorul Corneliu Ciurea a precizat că există anumite riscuri.
"Există mari riscuri. Este posibilitatea ca partidele să devină mai slabe. Cu acest sistem riscăm ca partidele să devină mai şubrede. Dar este şi Transnistria, şi autonomia Găgăuză. În condiţiile în care autonomia va vedea că va avea posibilitatea să-şi propulseze proprii candidaţi, luptele se vor înteţi. Faptul că un deputat va fi legat de viaţa comunităţii va fi un atu. Trebuie să consolidăm partidele politice. S-ar putea ca loialitatea să fie mai importantă”, a afirmat expertul IDIS Viitorul Corneliu Ciurea.
În acelaşi timp, vicepreşedintele CEC Ştefan Urâtu a menţionat că dacă va fi adoptat, proiectul va putea fi pus în practică anul viitor.
"În acest an nu poate fi pus în practică acest sistem. Probabil, în 2014, în a doua jumătate. Însă noi încă nu am disciplinat partidele. Sunt probleme şi încă nu sunt soluţionate.", a precizat vicepreşedintele CEC.
Publika.md aminteşte că, astăzi, Comisia Juridică a avizat un proiect de lege al democraţilor, care prevede introducerea sistemului electoral mixt.
Potrivit proiectului, jumătate din deputaţi ar putea fi aleşi, la următorul scrutin, direct, în circumscripţii electorale, iar jumătate - pe liste de partid.
- Vlad Plahotniuc nu se lasă: A înregistrat iniţiativa legislativă privind aplicarea votului uninominal
- Iniţiativa lui Vlad Plahotniuc privind aplicarea votului uninominal a fost avizată de Comisia juridică
- Deputaţii despre implementarea unui sistem mixt la alegerile parlamentare."Partidele vor trebui să găsească omul potrivit la locul potrivit"