Revista presei: Rata şomajului în Marea Britanie a urcat până la 7,9 la sută
Coreea de Nord nu va fi recunoscută drept o putere nucleară, în pofida testelor şi rachetelor pe care le-a lansat. Declaraţia a fost făcută de secretarul general al ONU, citat de Ria Novosti. Ban Ki-moon a cerut Phenianului să renunţe la ambiţiile nucleare.
Guvernul Spaniei va încerca să depăşească previziunile economice înrăutăţite ale FMI. Despre aceasta a anunţat premierul Mariano Rajoy, notează ziarul El Pais. Potrivit prognozelor FMI, PIB-ul Spaniei va scădea cu 1,6 la sută în 2013 şi va creşte cu 0,7 la sută în 2014.
Rata şomajului în Marea Britanie a urcat până la 7,9 la sută, în perioada decembrie 2012-februarie 2013. Aceasta este în creştere cu 0,2 la sută în comparaţie cu ultimele trei luni. Potrivit Bloomberg, numărul şomerilor britanici depăşeşte 2,5 milioane, iar cel al angajaţilor a scăzut uşor sub 30 de milioane.
Secretarul american de Stat susţine că au rămas cel mult doi ani pentru a se ajunge la un acord de pace în Orientul Mijlociu. Declaraţia a fost făcută de John Kerry în cadrul primei intervenţii în faţa congresmenilor americani, anunţă France 24. Oficialul a precizat că, în prezent, se elaborează un plan de pace cu părţile implicate.
Procesul de judecată în cazul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak va începe pe 11 mai. Decizia a fost luată de Curtea de Apel de la Cairo, informează Washington Post. Mubarak va fi transferat de la spital la închisoare, după ce un raport medical a stabilit că fostul preşedinte poate sta în detenţie.