Preşedintele Siriei: Occidentul va plăti scump pentru sprijinirea militanţilor al-Qaeda
Occidentul va plăti scump pentru sprijinirea militanţilor al-Qaeda în războiul civil din Siria. Declaraţia a fost făcută de către liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, în cadrul unui interviu pentru televiziunea de stat, cu ocazia Zilei Independenţei statului. Assad afirmă că, în cele din urmă, extremiştii vor îndrepta armele împotriva celor care îi susţin.
"Au finanţat al-Qaeda din Afganistan, iar ulterior au plătit scump pentru asta. Acum îi sprijină pe extremiştii din Siria, Libia şi din alte state. Europa şi Statele Unite vor fi nevoite să suporte consecinţele", a spus preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.
Preşedintele Siriei i-a criticat dur şi pe oficialii din Iordania pentru că ar fi permis miilor de militanţi să treacă frontiera dintre cele două ţări pentru a participa la lupte. Bashar al-Assad a avertizat că acest conflict ar putea trece de graniţele ţării, extinzându-se şi în Iordania. El a mai precizat că înfrângerea forţelor guvernamentale în războiul civil ar fi o catastrofă.
"Nu am altă alegere decât victoria. O înfrângere în această luptă ar înseamna sfârşitul Siriei şi nu cred că o astfel de turnură este acceptabilă pentru poporul sirian", a mai spus oficialul.
În acelaşi timp, opoziţia siriană a cerut comunităţii internaţionale să-i ofere asistenţă umanitară şi militară pentru a-l înlătura de la putere pe liderul de la Damasc. Grupul "Prietenii Siriei" se va întruni sâmbătă la Istanbul în vederea identificării unei soluţii paşnice pentru conflictul din statul arab.
- UE ar putea livra arme în Siria
- Om de afaceri francez, DECAPITAT de militanţii grupării teroriste Al Qaeda
- Mai mulţi jurnalişti italieni au fost răpiţi în Siria
- O maşină-capcană a explodat în apropierea Băncii Centrale din Siria. Mai mulţi oameni au murit
- Preşedintele Siriei a decretat amnistie pentru crimele comise pe teritoriul ţării