Reportaj CNN despre ancheta atacului de la Boston
Zilele trec, iar anchetatorii americani nu au nicio persoană reţinută în cazul atacului din timpul maratonului din Boston. Autorităţile au reuşit să identifice un suspect, pe baza imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere. Corespondentul CNN Tory Dunnan este la Boston şi urmăreşte cum se desfăşoară ancheta.
Anchetatorii au numeroase înregistrări video şi fotografii din timpul maratonului de la Boston. Printre acestea este şi o poză cu doi bărbaţi care stau lângă linia de sosire. Unul dintre ei are un rucsac negru. Ar putea fi una dintre persoanele suspectate în acest caz, susţin surse apropiate anchetei.
Autorităţile recunosc faptul că ancheta se desfăşoară lent, dar dau asigurări că oamenii legii examinează toate variantele posibile.
"Ei efectuează această anchetă conform regulilor, foarte amănunţit. Totul a avut loc la câteva blocuri distanţă de aici, iar ei analizează fiecare centimetru pătrat şi cred că fac progrese", a declarat guvernatorul statului Massachusetts, Deval Patrick.
Între timp, chirurgii din Boston au fost nevoiţi să ia decizii extrem de grele. Zeci de pacienţi au rămas fără mâini şi picioare. Şi totuşi, cel mai greu se vindecă rănile psihice.
"Cred că toţi cei care au fost implicaţi în această tragedie, fie că este vorba despre martori sau despre cei care au ajutat în spitale, au fost afectaţi şi vor trebuie să reuşească să meargă mai departe aşa cum pot ei mai bine", a declarat medicul Andrew Ulrich.
Preşedintele Statelor Unite a mers la Boston, pentru a participa la o ceremonie de comemorare a victimelor. Două explozii s-au produs luni în timpul maratonului din aceast oraş. Trei oameni au murit, iar alţi aproape 180 au fost răniţi.