Vreme cu soare şi ploi slabe. Prognoza meteo pentru week-end
Embed:
Mâine ne vom bucura de vreme frumoasă şi caldă în toată ţara. Soarele va străluci pe cer cât e ziua de lungă, iar vântul va sufla domol. 20 de grade anunţă meteorologii la Orhei, Chişinău şi Comrat. 18 vor fi la Tiraspol şi Soroca, iar la Cahul, 17 grade cu plus. Vreme bună la Briceni şi Bălţi. Aici mercurul va urca până la 19 grade. Aceeaşi temperatură se aşteaptă şi la Leova.
Prima zi de week-end ne va aduce soare, cer senin şi vânt slab. 20 de grade vor arăta termometrele la amiază, iar pe timpul nopţii 6.
Duminică şi luni vor apărea şi câţiva nori, care vor lăsa ploi slabe. 20 de grade vor fi duminică, iar luni, 17. Noaptea se vor înregistra cel mult 8 grade.
Marţi se răceşte uşor, maxima termică va fi de 16 grade, iar minima de 5.