Filat vrea un acord cu Partidul Democrat, dar nu s-a ajuns încă la o înţelegere (VIDEO)
Premierul desemnat, Vlad Filat, îşi doreşte un acord cu Partidul Democrat privind crearea unei coaliţii de guvernare. De asemenea, Filat susţine că PLDM şi PD nu au ajuns, deocamdată, la o înţelegere. În acelaşi timp, preşedintele liberal-democraţilor neagă afirmaţiile unor analişti politici, potrivit cărora în Parlament s-a conturat o majoritate care va vota pentru desemnarea noului Guvern.
"Nu suntem în situaţia în care să vorbim despre înţelegere, din păcate, pentru că eu aş fi vrut ca astăzi să spun că noi avem o inţelegere în vederea asigurării unei coaliţii de guvernare, pentru ca să evităm alegerile anticipate şi să lăsăm oamenii din Republica Moldova să muncească", a declarat Vlad Filat.
Totodată, Filat a mai spus astăzi că negocierile purtate cu deputaţii decurg greu.
Publika.md aminteşte că Guvernul Filat a fost demis pe 5 martie, cu votul a 54 de deputaţi. Executivul a fost demis pentru acţiuni de corupţie. Principalele motive care au stat la baza demiterii Cabinetului de miniştri au fost corupţia şi lipsa progreselor economice. Ulterior, după mai multe runde de negocieri între fostele componente ale Alienţie pentru Intergrare Europeană 2, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, l-a desemnat pe Filat drept candidat la funcţia de premier.
Potrivit legii, premierul desemnat trebuie să prezinte Parlamentului programul şi componenţa nominală a noului Guvern până pe 25 aprilie.