Sunt oameni care muncesc din greu în fiecare zi. Munca lor este stresantă şi istovitoare. S-ar părea că cel mai mult şi-ar dori să tragă un pui de somn şi să nu facă nimic în timpul liber. Ei, bine că nu! Au ocupaţii neobişnuite care par incompatibile cu munca lor.

Roman Leca este analist testare la o companie de telefonie mobilă din Chişinău.

Lucrez cu diferite platforme soft. Ne ocupăm de integrarea acestora", spune tânărul.

Munca lui este meticuloasă şi necesită o concentraţie maximă.

"Sunt zile în care trebuie să rămânem peste program, pentru că, uneori, dead-line-urile sunt scurte şi trebuie de făcut faţă. Avem situaţii destul de complicate cu time managementul", adăugă el.

Se întâmplă adesea ca, după o zi de muncă, să fie mort de oboseală, dar asta nu-l împiedică să meargă de trei ori pe săptămână să... danseze.

"Mergi acolo şi eşti obosit, după serviciu eşti istovit. Nu mai vrei nimic şi ajunge să auzi muzica aceea şi de nicăieri apar forţe noi pentru a merge mai departe. Adică învii pe loc. Într-adevăr, ca leac pentru stres, este extraordinar", spune tânărul.

Mai mult, Roman este unul dintre cei care au pus bazele dansului social în Moldova. Cu numai cinci ani în urmă în cluburile din ţară nimeni nu dansa Salsa.

"La respectivul club din oraş, erau câteva perechi care ştiau să danseze şi restul făceau ce credeau ei că trebuie de făcut şi visul meu, pe atunci era să ajung într-o zi să văd podeaua asta plină cu oameni care dansează şi să nu fie loc de ei. Şi recent, la aniversarea de cinci ani a clubului, mi-am văzut visul cu ochii", povesteşte Roman.

Cei care vin să danseze salsa sunt oameni care activează în diferite domenii.

"Avem specialişti în marketing, avem specialişti în tehnologii informaţionale, avem specialişti în finanţe, bănci", enumeră tânărul.

"Este o relaxare pentru mine, după un proces de studiu, destul de complicat. Am mai multă energie, sunt mai activă, reuşesc mai multe, reuşesc să îmi organizez mai bine timpul", spune Ina Jacot, sudentă la Universitatea de Medicină.

Iar psihiatrul Ion Răzlog, după ce zi de zi are grijă de persoanelor bolnave psihic, îşi găseşte refugiu… în epigrame.

"Nu ştiu cum e pentru ceilalţi care practică satira şi umorul, dar pentru mine, este o relaxare deosebită. Şi uneori, de ce nu, un fel de răzbunare pe toate neplăcerile pe care ţi le produce viaţa, şefii, situaţia din ţara noastră", spune Ion.

E şi de înţeles, pentru că interacţiunea cu persoanele bolnave psihic, pe lângă stres, de multe ori presupune şi mult risc.

"Ţin minte, chiar la dispensar chiar a fost aşa un caz , când un pacient fizic dotat a venit într-o stare de excitaţie psihomotorică şi fugărea tot personalul, prezentând un pericol de viaţă chiar pentru cei care lucrau", şi-a adus aminte psihiatrul.

Psihiatrul spune că deşi are o muncă istovitoare, are timp suficient şi pentru scris.

"Cu timpul, aproape am ajuns la somnul lui Napoleon. 4, 5 ore îmi sunt suficiente. Îmbătrânesc, se vede", spune Ion.

Mai ales că, de multe ori, inspiraţia îi vine chiar în timpul orelor de lucru. Aşa ajunge să scrie versuri printre reţete.

"Eu nu sunt ca unii scriitori, care neapărat trebuie să aibă o cameră obscură, linişte în jur, să se trezească numaidecât noaptea să scrie şi ziua să doarmă. Le scriu pe o bucată de hârtie, dar după aceea le aranjez eu. Eu am un scris mizerabil, ca majoritatea medicilor. Uneori, chiar special îmi denaturez scrisul, ca să mai ascund câte un rând acolo", spune el.

Iar pacienţii deseori sunt o sursă de inspiraţie pentru el.

"Uneori poate să-ţi sugereze şi el o idee, o frântură pe baza căreia, pe urmă îţi vine o epigramă", adăugă Ion.

"Unu-i medic de la Sanepid.Ieri a vizitat o stână. Azi ciobanii păru-şi rup, la halat e medicină, dar năravul e de lup", recită psihiatrul.

Dumitru Odainic este manager în relaţii cu publicul la o companie internaţională care oferă servicii în domeniul tehnologiilor informaţionale. Seara trece însă printr-o transformare radicală. Creează muzică în stil dub-step sau chiar o interpretează în cluburile de noapte.

"Oamenii sunt ca nişte curcubeie. Au mai multe culori şi fiecare culoare e o parte caracteristică a felului lor de a fi", spune Dumitru.

Îi place locul lui de muncă, dar acesta nu-i poate oferi satisfacţia pe care i-o dă pasiunea. Muzica îl face fericit.

"Cred că este un scop al vieţii, crearea muzicii. În scenă, bineînţeles, ai cele mai deosebite senzaţii. Nimic nu se poate compara cu asta. După această performanţă, te aşezi pe scaun, poţi bea o bere, nu ştiu... şi simţi. Îmi vine greu să descriu senzaţia. Fiecare performanţă are momentul acesta de un minut sau două de... extaz, probabil", spune tânărul.

Crede că pasiunea este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţa unui om. Spune că ar renunţa la multe, dar niciodată la muzică.

"Când lucrul este un obstacol pentru hobby, trebuie să renunţi la lucru.

Iar volumul de lucru al medicului şef de la Centrul mamei şi copilului se poate măsura în flori.

"Un medic are atâtea flori, câtă recunoştinţă are de la pacienţi. De aceea, pentru un medic, este normal ca 365 de zile în an să aibă în cabinet mai multe flori", spune Ştefan Gaţcan.

În spatele acestor reuşite stă însă un regim deloc uşor.

"Ziua de azi a trecut ca o zi obişnuită. La ora 6 deşteptarea, la ora 7 şi 5 minute în sala de operaţie, la ora 8 şi 15 şedinţa şi aşa mai departe tot procesul consultativ, administrativ. Lucrez în calitate de obstretician genicolog şi şef de maternitate din 1985, evident că tot timpul am fost în vizorul tuturor. Tot timpul trebuie să fii pe fir, asta este foarte important. Tot timpul trebuie să fii treaz", spune medicul.

Lucrul este complicat şi din punct de vedere psihologic.

"Eu nu pot suferi suferinţa copiilor. O suferinţă a unui matur încă este cât de cât tolerabilă, dar suferinţa unui copil este sub orice aspecte", mai spune Ştefan Gaţcan.

Când a ajuns la 45 de ani a înţeles că îi va fi greu să reziste în acest regim, aşa că şi-a amintit de un vis din copilărie - zborul.

"Pentru mine, acesta este un hobby, este o pasiune care îmi aduce o linişte şi o relaxare totală", spune el.

S-ar părea că medicina şi zborul nu au nimic în comun, dar nu este aşa, ne asigură doctorul.

"Când operezi un pacient, atunci decolezi şi când ai ieşit din sala de operaţie şi vezi că pacientul din nou respiră, practic ai aterizat", spune medicul.

Cum poate o pasiune atât de riscantă să te calmeze totuşi?

"În momentul când începi a simţi aspectul de libertate, când te-ai dezlipit de pământ, ai cu totul altă senzaţie şi senzaţia asta este una deosebită. În primul rând, ai o senzaţie de parcă toate drumurile şi toate aspectele, care te ţin zi de zi de atracţia asta a pământului, parcă dispar. Omul începe a rămâne cu sine însuşi", povesteşte medicul.

Iar o pasiune care te face să uiţi de problemele zilnice este indispensabilă pentru a face faţă încercărilor pe care ţi le pregăteşte viaţa.

"În cele din urmă, aceasta îi prelungeşte viaţa omului, aceasta îi dă speranţă şi aceasta îl încarcă cu acel bagaj de energie, care , a doua zi, într-adevăr altfel te simţi", concluzionează Ştefan Gaţcan.