Interpreta Doiniţa Gherman, în rol de reporteriţă. Ce i-a întrebat vedeta pe locuitorii Capitalei (VIDEO)
Grea e munca de reporter! A constatat-o pe pielea ei Doiniţa Gherman, care a acceptat provocarea noastră, a pus mâna pe microfon şi a încercat să afle ce preferinţe muzicale au moldovenii. După minute bune, Doiniţa a constatat cu dezamăgire că artiştii străini sunt mai bine cotaţi decât cei de acasă.
"Orice muzică îmi place, nu aleg. Îmi place muzica populară, rock, pop, depinde de dispoziţie", a spus interpreta.
"Ascult muzica house", a afirmat o trecătoare.
O altă persoană spune că îi plac piesele străine, dar şi cele ale interpreţilor din ţara noastră: "Îmi place mult cum cântă Ionel Istrati, dar ascult şi piese străine. Pot să spun că îmi plac mult şi piesele Doiniţei Gherman".
"Toţi reporterii merită câte un monument, e destul de complicat pentru că oamenii au frică de cameră. Admiram mult munca voastră, dar acum, dragi reporteri, şi mai mult", a declarat Doiniţa.
Activitatea jurnalistică i-a fost întreruptă de mulţimea de fani adunată în jurul ei, care nu au lăsat-o să plece până ce nu au obţinut un autograf.