Versiunea română a Youtube, lansată astăzi în România
Foto: www.antena3.ro
canal tv
Versiunea în limba română a Youtube este lansată joi în România, de către echipa Google din această ţară, scrie mediafax.ro.
Lansarea YouTube România este aşteptată cu mare interes de compozitorii români, care urmează să primească bani pentru videoclipurile încărcate pe acest site, în baza unui contract semnat, pe 6 martie, între Google Ireland Limited şi UCMR-ADA.
YouTube, proprietate a grupului Google, a devenit una dintre cele mai importante surse de informare din lume, potrivit unui studiu realizat de centrul de cercetare american Pew.