Veste bună pentru cei care vor să ia credite. BNM micşorează ratele
Banca Naţională a Moldovei vrea să încurajeze creditarea economiei. Consiliul de administraţie al BNM a micşorat rata de bază, la care ia împrumuturi de la bănci. De asemenea, a fost micşorată rata de bază la creditele pe termen mai mare de cinci ani.
Potrivit deciziei Consiliului de administraţie al BNM, rata de bază, cu care Banca Naţională vinde hârtii de valoare pentru a reduce surplusul de bani în numerar, se micşorează cu un punct procentual, de la 4,5 la sută, până la 3,5 procente.
De asemenea, se micşorează rata de bază la creditele acordate pe un termen mai mare de cinci ani, de la cinci procente la patru procente. Aceste prevederi vor intra în vigoare de la 29 aprilie.
Prin micşorarea ratelor de bază, Banca Naţională vrea să încurajeze procesul de creditare a economiei, care a încetinit pe parcursul ultimului an şi a primelor trei luni din anul 2013.
În luna martie, volumul creditelor noi, acordate în lei de către băncile comerciale s-a redus cu aproximativ 300 de milioane de lei sau cu mai mult de 16 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai mare parte a creditelor, aproximativ două treimi, a fost acordată pentru o perioadă mai mare de un an. Rata medie la credite a fost de 12,77 la sută sau în descreştere cu 1,28 puncte procentuale faţă de martie 2012.