Dreptul de a ști cine te sună
S-a întâmplat vreodată să te sune cineva pe telefonul mobil de pe un număr ascuns, iar când ai cerut operatorului de telefonie mobilă, al cărui abonat eşti, să îţi ofere numărul persoanei care te-a deranjat, ai fost refuzat? Un tânăr jurist din Capitală a demonstrat în instanţa de judecată că refuzul este ilegal.
Curtea de apel Chişinău a luat, la mijlocul lunii trecute, o decizie definitivă şi irevocabilă, care demonstrează că operatorii de telefonie mobilă încălcau legea atunci când le refuzau abonaţilor informaţii cu privire la numerele de intrare şi cele cu numere ascunse. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii cu privire la accesul la informaţie, precum şi articolul 55 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bunăcredinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.
Lilian Lesnic-Răscoală are 27 de ani şi este jurist de profesie. După ce acum mai bine de 8 luni, primea încontinuu apeluri de pe numere ascunse, a hotărât să solicite companiei, al cărui abonat este, să-i ofere numărul de pe care le primea.
Procesul de judecată a durat mai bine de opt luni. După ce, iniţial, Judecătoria Buiucani a respins acţiunea, Lilian a făcut recurs la Curtea de Apel. Magistraţii au decis, pe 13 octombrie curent, că refuzul operatorului de telefonie mobilă este ilegal.
Deocamdată, compania de telefonie mobilă nu a comentat în niciun fel decizia Curţii de Apel. În Moldova, mai bine de 2,8 milioane de oameni sunt abonaţi ai operatorilor de telefonie mobilă.