Incidentul de la Varniţa, discutat la şedinţa convocată de Timofti. Ce indicaţii a dat şeful statului
Despre incidentul de noaptea trecută, din zona de securitate, au discutat, astăzi, şi oficialii convocaţi în şedinţă de preşedintele Nicolae Timofti. La reuniune au participat premierul interimar, Iurie Leancă, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean, ministrul în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţa, precum şi şeful SIS, Mihai Balan.
"S-au discutat inclusiv măsuri pe termen lung şi scurt, să nu se admită pe viitor asemenea lucruri. S-au adus mulţumiri organelor care au procedat corect, ca situaţia să nu aibă continuitate şi să nu escaladeze. Preşedintele a transmis un semnal partenerilor externi, să monitorizeze situaţia îndeaproape şi să nu fie tensiuni", a comunicat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Vlad Ţurcanu.
În opinia preşedintelui ţării, "incidentele de ieri reprezintă o provocare neînţeleasă, deşi nu este singura şi au mai existat şi altele, iar cetăţenii din Varniţa au avut dreptul să protesteze".
Totodată, potrivit lui Ţurcanu, reuniuni similare se vor organiza de două ori pe lună, "ca să se pună la punct administraţia separatistă de la Tiraspol, să nu se mai repete ce a fost aseară".
Actualitate
- Şefa Misiunii OSCE în Moldova le cere autorităţilor de la Tiraspol "să NU întreprindă acţiuni ce ar putea destabiliza situaţia"
- Reacţia PD la incidentele din zona de securitate: E o provocare pusă în aplicare după destabilizarea puterii politice
- Leancă, îngrijorat de acţiunile Tiraspolului: Eforturile noastre de a consolida încrederea întâmpină rezistenţă