Premier League: Manchester City a învins cu 2:1 formaţia West Ham United
Embed:
Manchester City şi-a consolidat poziţia secundă în clasamentul din Premier League! "Cetăţenii" au învins cu 2-1, în etapa a 34-a, formaţia West Ham United.
Internaţionalul argentinian Sergio Aguero a fost cel care a deschis scorul pentru City, în minutul 28, după un triunghi de pase cu David Silva şi Samir Nasri. Cu şapte minute înainte de final, Yaya Toure a dus scorul la 2-0, după ce a marcat cu un şut de excepţie de la marginea careului mare. Rezultatul final a fost stabilit de către Andrew Carroll, în prelungiri, în urma unei gafe de proporţii a lui Joe Hart.
În timpul acestei partide, a fost comemorat timp de un minut şi fostul jucător al celor două formaţii, camerunezul Marc-Vivien Foe, decedat pe teren în urmă cu zece ani.