Obiceiuri şi tradiţii de Florii: Fetele află prin diferite metode dacă se vor căsători în acest an
Cea mai importantă zi care vesteşte Paştele, dar şi care îi sărbătoreşte pe cei cu nume de flori este marcată şi în România. Astfel, de Florii au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban.
De Florii fetele află, prin diverse metode, dacă se vor căsători sau nu în acest an. De asemenea, în această zi, zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
În duminica Floriilor, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele caselor cu ramuri de salcie sfinţită. Aceste crenguţe pot fi păstrate şi folosite la tămăduirea diferitor boli.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii să-i lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. În această zi, popoarele slave dăruiesc ramuri de salcie celor apropiaţi.
- Fără carne, ouă şi lactate. Ce spun creştinii despre Postul Mare (VIDEO)
- Pregătiri de Florii: Gospodinele au gătit bucate şi au semănat flori, iar copiii au adunat crengi de salcie
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Floriile. De ce se sfinţesc ramurile de salcie aduse de credincioşi la Biserică