Pregătiri pentru un eveniment istoric în Olanda. Peste un milion de oameni sunt aşteptaţi la învestirea noului Rege
Forfotă mare în Olanda, unde marţi va avea loc ceremonia de abdicare a Reginei Beatrix şi cea de învestire a Prinţului Willhem-Alexandr. El va fi primul rege al ţării din ultimii 120 de ani.
Măsurile de securitate vor fi sporite în timpul acestui eveniment istoric de la Amsterdam. Ceremoniile, transmise în direct de Televiziunea de Stat, vor fi organizate la Palatul Regal şi la Biserica Nouă. Autorităţile aşteaptă în jur de un milion de persoane în capitală.
"Ne vom lua rămas bun de la Regina noastră şi vom ura bun venit noului Rege. Este o zi importantă şi o vom sărbători cu multe petreceri şi evenimente", spune primarul oraşului Amsterdam, Eberhard Van Der Laan.
La festivităţi vor veni reprezentanţi ai familiilor regale din monarhiile europene, printre care Prinţul Charles din partea Marii Britanii şi Prinţul Felipe al Spaniei.
La ceremonie, nu va avea loc procedura de încoronare, deoarece în lipsa unei biserici de stat, nu există o persoană care să pună coroana pe capul regelui sau reginei.