Un grup de exploratori pleacă în căutarea "continentului din plastic"
Embed:
După o tentativă nereuşită, noi exploratori vor pleca, la sfârşitul lunii mai, în căutarea "continentului din plastic". Este vorba despre o placă de deşeuri, cu o suprafaţă mai mare decât India, care pluteşte pe suprafaţa Oceanului Pacific.
Expediţia este organizată de exploratorul francez Patrick Deixonne, care a descoperit fenomenul în 2009. Deşeurile de plastic se adună la punctul de întâlnire a curenţilor marini, care se învârt sub efectul rotaţiei Pamântului.
Vârtejul din Pacificul de Nord, dintre California şi Hawai, unde se află placa de deşeuri, este unul dintre cele mai mari de pe planetă. Expediţia se va desfăşura sub egida Agenţiei spaţiale franceze.