Peste 60 de ţări ale lumii sărbătoresc, astăzi, Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii
Astăzi, în peste 66 de ţări ale lumii, este marcată Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii. De-a lungul timpului, 1 Mai a fost simbolul revoluţiei şi al luptei de clasă. În ultimii ani, sărbătoarea dă startul sezonului picnicurilor.
Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii are o istorie de peste o sută de ani. Pe 1 mai 1886, muncitorii din Chicago au organizat o grevă şi au cerut ca ziua de muncă să fie redusă la opt ore. Manifestaţiile s-au încheiat cu ciocniri între protestatari şi poliţie.
La un an de la eveniment, Congresul Internaţionalei a II-a de la Paris a decis ca, în fiecare an, pe 1 Mai, să se desfăşoare parade, în amintirea grevei muncitorilor americani. În perioada sovietică, în toate oraşele din republicile unionale oamenii ieşeau la parade solemne, cu pancarte, flori, baloane şi steguleţe pentru a-i slăvi pe oamenii muncii, dar şi pe promotorii doctrinei comuniste.
În Moldova, sărbătoarea de 1 Mai este considerată o tradiţie din perioada sovietică şi a pierdut din conotaţia politică, iar oamenii profită de o zi liberă pentru a ieşi la iarbă verde. În această zi, doar Partidul Comuniştilor şi Sindicarele adunau o parte a populaţiei, pentru a cere anumite drepturi pentru angajaţi.
În acest an, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a amânat organizarea marşului de solidaritate programat pentru 1 mai. Motivul a fost suprapunerea în această zi a organizării mai multor acţiuni de către partidele din ţară.