Nostalgii de 1 mai: În satul Tvardiţa, oamenii îşi mai amintesc de parade şi progresele colhozului
Colhozurile nu mai există de mai bine de 20 de ani, iar realizările înregistrate pe timpuri şi paradele de 1 mai au rămas în memoria oamenilor. Nostalgii pentru defilările în masă au şi locuitorii din Tvardiţa. Aici, în baza Colhozului "Lenin" a fost creată, iniţial, o cooperativă agricolă, iar, ulterior, cinci firme private.
În urma creării firmelor private, au început să fie prelucrate, din nou, cele aproape şase mii de hectare de terenuri agricole, rămase în paragină. Fermierii spun că, totuşi, au nevoie şi de susţinerea statului.
"Acum trei ani, gospodăria a dat faliment şi noi, câţiva entuziaşti, am început să prelucrăm pământul, deoarece terenurile erau în paragină. Munca în domeniul agriculturii nu este deloc uşoară, mai ales că noi stăm la cheremul vremii", spune Gheorghe Popov, directorul unei firme agricole.
Agricultorii din Tvardiţa sunt nostalgici după perioada când, de 1 Mai, se organizau parade.
"Pe atunci, noi ne străduiam să finalizăm lucrările de primăvară până pe 1 Mai. Se organizau competiţii sportive, concerte, veneau chiar şi artişti de la Chişinău", îşi aduce aminte Ion Dimov, angajatul unei companii.
Unii oameni susţin că 1 Mai continuă să fie o sărbătoare importantă pentru ei, chiar dacă o marchează muncind.
"Deja ne-am obişnuit, câţi ani au trecut! Muncim pământul deja de 20 ani, ne-am obişnuit"
"Pe vremuri făceam urări de 1 mai, iar acum ne îndemnăm să mergem la muncă. Atunci erau marcate aproape toate sărbătorile, dar, în prezent, totul s-a schimbat"
"Mergeam la paradă cu flori, cu steaguri, baloane. În prezent, avem multe probleme, fiecare trăieşte în chilia sa.
"Deja nu mai sărbătorim această zi. Obiceiul a dispărut, au trecut mulţi ani"
Colhozul "Lenin" din Tvardiţa, care a fost desfiinţat în 1992, a fost cel mai mare din Moldova.