Celebrul producător italian Dino De Laurentiis a decedat
Celebrul producător italian Dino De Laurentiis a decedat. Cunoscut mai ales pentru filmele "La Strada" de Fellini şi "Dune" a lui David Lynch, producătorul a încetat din viaţă la Los Angeles, la vârsta de 91 de ani.
De Laurentiis, s-a născut pe 8 august, 1919 în Italia, într-o localitate de lângă Napoli. A început să lucreze în industria cinematografică la vârsta de 20 de ani şi, după cel de-al Doilea Război Mondial, a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai neo-realismului. Cu aproape 500 de filme în palmares, de Laurentiis a fost unul dintre cei mai prolifici producători italieni. Pentru producţia filmului "La Strada" a fost laureat cu Oscar, în 1957. Laurentiis a rămas în memoria genului atât pentru "Riso Amaro", un film considerat clasic, regizat de Giuseppe De Santis, cât şi pentru "Serpico" sau "King Kong".