California, mistuită de flăcări. Sute de oameni au fost evacuaţi
Un adevărat iad s-a declanşat pe coasta Californiei, unde incendiile mistuie totul în calea lor de câteva zile. Sute de oameni au fost deja evacuaţi, iar pompierii nu zăbovesc nicio clipă în lupta cu flăcările.
Monique Orr este din California. Îşi are bagajul pregătit şi ochii aţintiţi spre cer. Ca şi mulţi alţi oameni din această regiune, femeia urmăreşte îngrijorător cum flăcările cresc de la o oră la alta.
"Am totul împachetat în maşină, sunt pregătită să plec", a spus femeia.
Flăcările înaintează cu repeziciune. În doar cinci ore, 8.000 de hectare de culturi agricole au fost distruse, iar acum 2.000 de locuinţe sunt ameninţate de incendiile de primăvară.
"Când am ieşit şi am văzut flăcările din spatele casei, am simţit adrenalină şi frică", a afirmat o persoană.
Dacă unii au fugit din calea focului fără să stea pe gânduri, alţii zăbovesc şi speră că să-şi salveze ce au agonisit.
"Vreau doar să salvez cele mai valoroase lucruri, orice altceva poate fi înlocuit, nu e mare lucru. Atât timp cât familia şi căţeii noştri sunt în siguranţă, putem trece peste asta", a menţionat o altă persoană.
Aproape 900 de pompieri încearcă să pună stavilă flăcărilor. La stingerea incendiilor sunt antrenate elicoptere şi avioane. Timpul nu este, însă, de partea lor. Vântul puternic şi vremea secetoasă alimentează şi mai mult flăcările. După o primăvară de foc, meteorologii americani anunţă o vară lungă şi uscată.