(VIDEO) Sute de oameni au participat la slujba de Înviere la Moscova. Vladimir Putin a venit fără soţia sa
Embed:
Şi la Moscova, sute de credincioşi au asistat la slujba de Înviere la Catedrala Hristos Mântuitorul. Ceremonia a fost oficiată de Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril. La slujbă au fost prezenţi mai mulţi oficiali, printre care şi preşedintele ţării, Vladimir Putin, care nu a venit cu soţia sa.
Patriarhul a împărţit Focul Haric adus de la Ierusalim. Înainte de slujbă, ierarhul, alături de alţi clerici şi mireni au efectuat o procesiune în jurul catedralei.
Ulterior, patriarhul Kiril a urat "Hristos a Înviat" tuturor creştinilor şi a oficiat liturghia de Paşte. Oamenii au sfinţit ouăle roşii şi alte bucate pregătite pentru masa de sărbătoare.