"Filat a îngropat Moldova în Vinerea Neagră, și-a îngropat partidul, speranțele liderilor europeni şi visele moldovenilor"
Votul comun al deputaţilor liberal-democraţi şi comunişti pe marginea mai multor proiecte, în cadrul ultimei şedinţe a Parlamentului, a bulversat nu doar presa din ţară şi cea internaţională, dar şi blogosfera. Liderul PLDM, Vlad Filat, este criticat dur de bloggeri, de rând cu preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
Astfel, în postările de pe internet, printre frazele utilizate frecvent cu referire la evenimentele de pe scena politică se regăseşte şi "vinerea neagră". "Filat, buimăcit total de ură, împreună cu partenerul său Voronin a călcat în picioare tot ce a mai rămas din speranțele într-un viitor european al acestui colț de țară. Ghidat de practicile idolului său Putin, acesta a declanșat, de Vinerea Neagră, în Parlament, un Sabat al Răzbunării și Perversiunii, călcând pe onoare, demnitate și tot ce înseamnă valori europene", scrie Veaceslav Balacci pe VoxPublika.
La acelaşi termen face referire şi Veaceslav Burlac, în postarea "Filat a îngropat Moldova în Vinerea Mare". Potrivit autorului, "cinismul lui Vlad Filat, până de curând politicianul cu cea mai mare încredere la populație, a atins vineri culmile cerului. În Vinerea Mare, Vlad Filat "credinciosul", le-a oferit cetățenilor acestei țări un cadou de Sfintele Paşti: ne-a tras pe toți în groapă, alături de el, a îngropat Moldova "europeană", despre care ne-a povestit atâția ani, a îngropat visele moldovenilor de a trăi mai bine, și-a îngropat partidul. Şi nu în ultimul rând, Filat a îngropat speranțele liderilor europeni, acest "erou" al Europei, acest garant al poveştii de succes a distrus toată încrederea pe care liderii europeni o axau în exclusivitate pe acest aprig luptător cu comunismul, promotor al democrației și libertății. Cu 2000 de ani în urmă, într-o vinere, a fost răstignit Mântuitorul, speranța acestei omeniri. Istoria se repetă, în Vinerea Mare, un Vlad Filat a îngropat speranța acestui stat într-un viitor EUROPEAN", menţionează Burlac.
În opinia autorului, "să voteze împreună cu PCRM un șir de acte antidemocratice doar ca să-și salveze fundul, după ce toată țara a văzut cât e de corupt și murdar, este un gest de iresponsabilitate totală, iar Filat a scăpat pentru puțin timp de dosare, dar a băgat Moldova după gratii, a izolat-o".
Iar bloggerul Grigore Vieru prezintă poziţia partenerilor externi ai Republicii Moldova faţă de cele întâmplate. "După ce PLDM și PCRM și-au făcut mendrele în Parlament, deciziile acestora au ajuns să fie criticate dur de către Comisia de la Veneția, UE, dar și de București", menţionează autorul. Dar adaugă: "Este îmbucurător faptul că reacțiile din exterior nu s-au lăsat așteptate. Poate aceasta îi va motiva cumva politicienii noștri să se abțină de la decizii ce vin să satisfacă niște mofturi și ambiții personale sau de partid și care contravin interesului cetățenilor. Și, cu siguranță, oficialii noștri cunosc foarte bine exigențele UE și sunt conștienți de consecințe în cazul în care sfidează legea. În pofida acestui fapt, ei continuă să-și satisfacă lăcomia personală și asta denotă că acum doar se mimează efortul creării unui viitor european al țării".
Acelaşi autor susţine că PLDM a avut doar de pierdut în urma acţiunilor de la ultima şedinţă a Legislativului, iar adevăratul învingător este PCRM. "De ce Voronin a mers cu Filat?", se întreabă autorul şi tot el răspunde: "Pe lângă faptul că era mai ușor să negocieze cu Filat (PLDM avea o mai mare necesitate de susținerea PCRM), Voronin a dorit să-l compromită definitiv pe acesta în fața europenilor, trăgându-l "în alianță" cu el. Filat i-a dat lui Voronin tot ce a cerut, dar și acesta din urmă a făcut la fel, doar că pot fi fără valoare. Și aceasta deoarece majoritatea proiectelor lui Filat ar putea fi contestate și anulate. Liderul PCRM vrea cu orice preț să-l scoată pe Filat de pe arena politică. El nu are nevoie ca acesta să fie cu imaginea lustruită în alegerile anticipate. Voronin are nevoie ca Filat să rămână compromis. Marele câștigător este Voronin, și nu Filat".
Bloggerii amintesc şi despre faptul că liderul PLDM a schimbat macazul, la doar puţin timp după ce declarase că alegerile anticipate înseamnă haos și renunțarea la parcursul european. "Acum Filat anunță că anticipatele sunt singura soluție. Evident că iar a folosit argumentele lui favorite legate de șantaj și alte gogoși, cu iz de putrefacție avansată, după care se ascunde de 3 ani. Cine mai poate să creadă ce spune acest cadavru politic? Cine mai poate să-l ia în serios? Când e el sincer? Sau e vreodată sincer? După ultimele evenimente, dezbrăcat de PR și de falsa putere pe care i-o dădea funcția, Filat s-a arătat, în ajunul Paștelui, în fața poporului, în toată goliciunea lui și în toată splendoarea sa. Toți au avut ocazia să vadă adevăratul caracter al fostului premier. Acesta este omul care timp de 3 ani, a dus o țară întreagă de nas, i-a dus de nas pe partenerii europeni, care azi se văd nevoiți să recunoască faptul că Filat și PLDM sunt o dezamăgire dramatică pentru ei", scrie bloggerul Mistrati în postarea sa.
Iar Roman Mihăeş consideră că "Filat şi Voronin trebuie opriţi, pentru a nu transforma R.Moldova în bantustan european". "Alianţa între PLDM şi PCRM prezintă un pericol pentru democraţia moldovenească şi pentru cursul proeuropean. Este evident că UE va suspenda toate proiectele pe care le desfăşoară în R.Moldova, toate investiţiile şi donaţiile, până când nu se va clarifica ce se va întâmpla în continuare şi cu ce se va termina acest atac împotriva statului de drept şi a democraţiei. Nici UE, nici alţi parteneri ai R. Moldova nu vor investi într-un Guvern provizoriu cu un premier interimar. Filat şi Voronin nu se vor opri, ei s-au legat unul de altul şi vor continua să acţioneze în comun, cel puţin până la viitoarele alegeri parlamentare, la termen sau anticipate, sub coordonarea unor experţi afiliaţi Kremlinului. Scopul lor este îndepărtarea R. Moldova de UE, eliminarea concurenţilor politici şi distrugerea potenţialului electoral al PD şi PL, dar şi al altor partide concurente, şi netezirea drumului spre o victorie electorală a celor doua partide. Iar PCRM este şi va fi principalul beneficiar al acestei alianţe cu PLDM, deoarece conform sondajelor, poate spera la o victori, similară celei din 2001, pe fondul prăbuşirii AIE şi a partidelor care au guvernat în cadrul acesteia. PLDM, însă, e victima clară a acestei alianţe cu comuniştii, e folosit pe post de trădător, de sinucigaş politic, ce are scopul de a asigura o victorie clară a PCRM şi a stângii antieuropene în alegeri. Vin timpuri foarte grele pentru cei care se vor opune lui Filat şi Voronin şi maşinăriei infernale şi totalitare de reprimare, pe care o contruiesc cei doi agenţi ai lui Putin şi ai Kremlinului", avertizează Mihăieş.
Despre viitorul, dar deja şi prezentul trist al PLDM scrie şi Ion Harghel. "PLDM a fost transformat de Filat într-un partid de proști", susţine acesta, prezentând următoarele argumente: "În Vinerea Mare în Parlament, cei trei, Streleț, Palihovici și Deliu, arătau ca niște proști, efectiv. Faptul că Filat a picat în capcana comuniștilor era o chestiune previzibilă încă de la adoptarea deciziei Curții Constituționale. Se știe demult, iar acum s-a mai confirmat că Filat este un om cu o inteligență sub medie, un slab strateg, un om foarte ușor dus de nas, un om labil psihic. Deci, ceea ce a făcut el era previzibil. Dar ce s-a întamplat cu PLDM?Ce s-a întâmplat cu Iurie Leancă? Cum au acceptat aceștia să joace rolul "proștilor" în tragi-comedia lui Voronin? Filat e nebun, obsedat de funcție, un om cu apucături patologice, de aceea nu mă miră nimic. Dar ce se întâmplat cu ceilalți din PLDM? Cum au acceptat ei să-și păteze numele și să-și distrugă viitorul politic într-o singură zi? Un lucru este cert, că povestea PLDM, partidul pro-european, care s-a născut pe un discurs anticomunist, a murit, odată cu povestea de succes a Europei, așa cum era numită Republica Moldova. Liderii europeni au dat un semnal foarte clar în acest sens".
Acelaşi autor se opreşte mai detaliat asupra personalităţii premierului interimar, liberal-democratul Iurie Leancă. "Filat l-a distrus pe Leancă, pentru că “votul” de neîncredere dat de oficialii europeni PLDM-ului este și votul de neîncredere dat lui Leancă, deoarece el deține acum funcția de premier interimar și decontează împreună cu Filat efectele catastrofale ale votului antidemocratic dat de PLDM și PCRM în Parlament. Sunt sigur că Leancă înțelege foarte bine ce s-a întâmplat, nu înțeleg însă cum nu a anticipat faptul că liderii UE vor acționa foarte dur la adresa Moldovei, după ce PLDM și PCRM au votat un șir de documente anticonstituționale, antidemocratice, având ca scop doar două motive: Filat să scape de dosare, iar Voronin să obțină tot ce s-a putut pentru a se întări electoral. Sunt șocat că Leancă a putut să accepte să fie împreună cu Filat, cel care oferă comuniștilor platforma pentru a crește din punct de vedere electoral, cum Leancă a acceptat să meargă împreună cu Filat împotriva oricăror norme europene, cum Leancă a acceptat acest deal al PLDM cu PCRM, care condamnă pur și simplu Moldova la uitare și izolare", punctează Ion Harghel.