Rebelii sirieni au folosit arme chimice în luptele împotriva regimului lui Bashar Al-Assad
Rebelii sirieni au făcut uz de arme chimice în luptele lor împotriva regimului lui Bashar Al-Assad. Declaraţiile au fost făcute de reprezentantul comisiei ONU, Carla del Ponte, care investighează dacă au fost încălcate drepturile omului în Siria. Oficialul a subliniat că opoziţia siriană a folosit în special gazul sarin.
"În urma investigaţiilor noastre privind crimele împotriva umanităţii şi a crimelor de război, avem câteva mărturii care atestă că arme chimice au fost folosite în timpul luptelor, în special gaz sarin", a comunicat reprezentantul comisiei ONU.
Del Ponte a precizat că rezultatele investigaţiilor comisiei de anchetă vor fi prezentate la viitoarele sesiuni ale Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, din luna iunie. Oficialul a mai subliniat că cercetările vor arăta dacă şi Guvernul Assad a folosit acest tip de arme chimice.
Gazul sarin este toxic şi poate bloca sistemul nervos, provocând moartea prin stop cardiorespirator. Anterior, guvernul de la Damasc şi opoziţia s-au acuzat reciproc de utilizarea armelor chimice. Peste 70.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul conflictului din Siria, care durează mai bine de doi ani.