Un copil de 15 ani din Călăraşi trăieşte în câmp de o lună de zile, iar părinţii nu au habar de el
De aproape o lună, locuieşte în câmp, doarme pe pământ şi mănâncă ceea ce primeşte din mila altor copii de vârsta lui. Este vorba de Maxim, un copil de 15 ani, originar din satul Nişcani, raionul Călăraşi. A fugit de acasă, pentru a scăpa de bătăile mamei, şi acum locuieşte printre ruine.
Maxim povesteşte că mai întâi a fugit de acasă, după care şi de la Centrul de Reintegrare Socială pentru Tineri "Epitrop" din Călăraşi.
"Am fost la toate lecţiile şi profesoara mea mi-a spus că eu am fost rău, dar înainte de asta directorul mi-a spus că o să mă bată cu cureaua şi o să mă dea la colonie. Eu m-am speriat şi de asta nu m-am dus la centru", povesteşte băiatul.
Din carton şi saci Maxim şi-a făcut un adăpost printre ruine. Doarme pe pământ, iar de câteva zile are şi o plapumă. A avut noroc de câţiva copii de vârsta lui care l-au ajutat şi i-au adus de mâncare.
"Am început să-i aducem mâncare. De acasă luam, ne gândeam că o să se gândească părinţii că furăm de acasă", spune Victor, un prieten care îl ajută pe Maxim.
Mama copilului habar nu avea că Maxim nu mai este la instituţia la care l-a lăsat. Mai mult decât atât, femeia recunoaşte că l-a dat la centrul de plasament pentru a scăpa de griji.
"Mă scuzaţi, eu am vorbit alaltăieri şi mi-a spus că stă la şcoală. O să-l dau la internat, o să găsesc vreun internat, dacă nu o să-l ia colonia", spune Elena Ciobanu, mama lui Maxim.
Nici concubinul femeii nu-şi face griji de soarta băaiatului.
"Nu filmaţi, noi sărbătorim, servim un pahar de vin şi stăm la masa. Eu sunt soţul ei", spune tatăl vitreg al lui Maxim.
Atât directorul Centrului de reintegrare din Călăraşi, cât şi asistentul social care este responsabil de cazul lui Maxim, nu au fost de găsit pentru a explica această situaţie.