Dau un pumn de bani pe mâncare. Află ţara din fruntea clasamentului
Moldovenii cheltuiesc pentru mâncare peste 43 la sută din venitul lunar. Însă, dintre toţi europenii, norvegienii sunt cei care cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru mâncare şi băuturi nealcoolice. Cel puţin aşa arată clasamentul întocmit de publicaţia Gândul, în baza datelor biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat.
Norvegienii scot din buzunare cele mai mari sume pentru mâncare şi băuturi nealcoolice, potrivit Eurostat. Ei au cheltuit, în 2011, 300 de euro lunar pentru produse.
Aceştia sunt urmaţi în top de locuitorii Luxemburgului, care au cheltuit, în aceeaşi perioadă, peste 216 euro pentru mâncare. Un danez a lăsat, în 2011, la casele magazinelor în medie 200 de euro pentru produse alimentare.
Cehii, polonezii, ungurii şi sârbii nu au fost la fel de generoşi. Mai exact, în 2011, polonezii şi cehii au cheltuit, în medie, pentru mâncare, aproximativ 92 de euro lunar. Mai puţin au cheluit ungurii şi sârbii.
Potrivit Gândul, în 2012, aproape 42 la sută din totatul cheltuielilor unei familii din România au fost pentru produse alimentare. Românii chletuiesc lunar aproape 83 de euro pentru mâncare.