Noiembrie este luna reducerilor în mai multe ţări din lume
Noiembrie este sezonul reducerilor în mai multe ţări din lume. În această perioadă, americanii iau cu asalt magazinele, pentru a profita de reducerile generoase. Chiar dacă taie din preţuri, magazinele înregistrează câştiguri semnificative în fiecare an, din contul vânzărilor record. Iar criza economică nu-i împiedică pe cumpărători să dea năvală în buticurile unde sunt anunţate reduceri.
Ritualul anual al consumismului american este monitorizat cu mare atenţie pentru descoperirea semnelor de relansare a economiei, datorită cererii de consum.
Punctul culminant al acestui maraton al cumpărăturilor este ultima vinere a lunii noiembrie, cunoscută în SUA drept "vinerea neagră". În această perioadă au loc aproape o cincime din vânzările anuale de retail din SUA.
Pentru magazine de firmă, perioada reducerilor înseamnă şi lichidarea unor stocuri sezoniere, dar şi o încercare de atragere de clienţi noi. Comercianţii afirmă că oamenii se vor obişnui cu produsele de marcă, oferite la preţ redus, după care le vor căuta şi în perioade obişnuite.