Dorin Chirtoacă nu vrea camere de supraveghere la examenele de Bacalaureat
Ministerul Educaţiei trebuie să renunţe la instalarea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, unde se vor desfăşura examenele de Bacalaureat. Un astfel de mesaj a ţinut să transmită primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, care crede că astfel se încalcă prezumţia de nevinovăţie.
Mai mult, potrivit ipn.md, edilul susţine că examenele trebuie să se desfăşoare în sălile de clasă ale instituţiei, în care au învăţat viitorii absolvenţi.
"Problemele de sistem ale statului sunt puse pe umerii copiilor. Nu e corect ca toţi elevii din start să fie suspectaţi de copiere", a declarat Dorin Chirtoacă.
Edilul crede că elevilor, încă din primele clase, trebuie să li se insufle că a copia înseamnă a fura, iar sancţiunile trebuie să fie aspre, atât pentru cei care copie, cât şi pentru cei care oferă de copiat.
Primarul mai spune că statul este obligat să asigure metode de supraveghere la examene, care respectă prezumpţia de nevinovăţie a elevului. "Doar în cazul în care elevul face anumite mişcări în timpul examenului, din care denotă că ceva nu e în regulă, atunci acesta poate fi suspectat şi controlat", a mai spus Dorin Chirtoacă.
Primarul Capitalei crede că trebuie înăsprite pedepsele pentru cei care ar încerca să copieze la examenele de BAC, poate chiar repetarea anului de studiu. Deşi propunerile municipalităţii nu au fost aprobate de către Ministerul Educaţiei, primarul a insistat ca acestea să fie reiterate pentru sesiunea BAC 2014.
Examenele de Bacalaureat încep pe 3 iunie. Elevii vor susţine examenele fie pe holuri, în săli sportive sau în săli de festivităţi, unde vor fi montate camere de supraveghere. În comparaţie cu anul trecut, centrele de BAC vor fi mai mari şi vor aduna 400-500 de elevi. În ţară vor fi deschise 100 de centre de susţinere a examenelor.
- Liberalii, îngrijoraţi de starea psihică a candidaţilor la Bacalaureat. "Camerele de supraveghere ar putea stresa elevii"
- Reguli SFIDATE la Comrat. Deputaţii găgăuzi au interzis supravegherea video la BAC
- Ministerul Educaţiei: Vor primi diplome de BAC doar elevii care vor susţine examenele în centrele autorizate