Portarul Ivan Turina a fost comemorat înaintea şi în timpul meciului AIK Solna - IFK Goteborg
Embed:
AIK Solna a adus un omagiu deosebit fostului său portar, Ivan Turina. La primul meci al echipei jucat după decesul acestuia, fanii au cântat timp de aproape zece minute un cântec dedicat fotbalistului şi au aruncat mii de flori chiar pe terenul de joc.
Croatul Turina, de 32 de ani, a decedat săptămâna trecută, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui stop cardiac.
În afară de cântecul dedicat fotbalistului a fost prezentat un filmuleţ cu mai multe mesaje de susţinere din partea foştilor colegi. Printre ele s-au regăsit şi condoleanţele lui Zlatan Ibrahimovic, alături de care Turina a jucat la Dinamo Zagreb. În plus, meciul a fost întrerupt în minutul 27 pentru a comemora dispariţia celui care a purtat tricoul cu numărul 27.