Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede cele cinci partide parlamentare, potrivit unui sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede cele cinci partide parlamentare, iar prezenţa la vot ar fi de 78%. Acestea sunt rezultatele sondajului de opinie "Vox-Populi", realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova.
Potrivit sondajului, structura parlamentului nu va suferi schimbări esenţiale. Astfel, Partidul Comuniştilor ar câştiga 28% din voturile alegătorilor. Pentru Partidul Liberal-Democrat ar vota 15,5% din alegători, democraţii ar acumula aproximativ 10% din voturi, iar liberalii - 8,7%. Conform sondajului, Alianţa Moldova Noastră ar accede în parlament, acumulând puţin peste 5% din sufragii. La întrebarea dacă în viitorul legislativ este posibil un compromis, părerile au fost împărţite aproape egal. O jumătate din respondenţi au răspuns că partidele se vor înţelege şi vor alege şeful statului, în timp ce altă jumătate susţine că un compromis nu este posibil. O treime din cei suspicioşi în această privinţă consideră, că este posibilă o repetare a evenimentelor din 7 aprilie 2009.
Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova a efectuat sondajul pe un eşantion de 1600 de persoane în 65 de localităţi în perioada 1 - 10 noiembrie. Marja de eroare reprezintă 2,6%.