(VIDEO) Ghimpu: CNA trebuie să se ocupe de peştii serioşi, dar nu de chefal
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, consideră că Procuratura şi Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) procedează corect atunci când cercetează persoanele cu funcţii înalte în stat. Declaraţia preşedintelui liberalilor vine în contextul în care doi deputaţi liberal-democraţi sunt în vizorul CNA.
"Întâi trebuie pedepsiţi boierii şi apoi oamenii simpli, care încalcă legea pentu că boierii îi ţin în mizerie şi sărăcie. Ar fi bine ca Procuratura şi CNA să înceapă cu cei de sus, dar nu de la un pedagog care a fost prins cu o sută de lei, că îl ţin în mizerie şi sărăcie sau de la un medic căruia i-a dat cineva o găină sau o sută de lei. Trebuie să se ocupe de peştii serioşi, dar nu de chefal, cum spun moldovenii", a declarat Mihai Ghimpu pentru Publika TV.
Totodată, Mihai Ghimpu se arată convins că cei doi deputaţi au încălcat legea şi trebuie să poarte răspundere.
"Am făcut interpelări organelor de drept şi până acum stau dosarele pe poliţă prăfuite. Ioniţă mi-a băgat hoţeşte legea cu cazinourile, e infracţiune, abuz în serviciu. Vă amintii cum Streleţ spunea în convorbirile telefonice că să fie lăsat în pace Ghimpu, pentru că trebuie să voteze bugetul. Trebuie să poarte răspundere. Nici nu se discută", a mai spus Mihai Ghimpu.
Publika.md aminteşte că deputaţii liberal-democraţi Valeriu Streleţ şi Veaceslav Ioniţă sunt cercetaţi penal. Cei doi sunt suspectaţi de abuz în serviciu.