Ştefan Petrache şi-a sărbătorit ziua de naştere. Interpretul a fost felicitat de rude, colegi şi oficiali
Îndrăgitul interpret Ştefan Petrache şi-a sărbătorit, ieri, ziua de naştere. La cei 64 de ani, artistul spune că este un om împlint şi fericit, chiar dacă se confruntă cu probleme grave de sănătate. În zi de sărbătoare, Ştefan Petrache a fost felicitat de rude, colegi şi oficiali.
"În august", "Chemarea casei parintesti", "Adevăruri" sunt doar câteva dintre piesele de referinţă ale lui Ştefan Petrache. De câţiva ani, artistul nu mai evoluează pe scenă, din cauza problemelor de sănătate. În ultima perioadă, interpretul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi spune că se simte mai bine.
"La început când am lăsat scena, m-am retras, am retrăit foarte mult, dar încetul cu încetul rănile se cicatrizează, lacrima se usucă şi până la urmă omul e o fire care aşa se obişnuieşte cu toate", spune artistul.
Deşi nu a invitat pe nimeni la ziua sa de naştere, Ştefan Petrache a fost felicitat de apropiaţi, admiratori şi chiar oficiali.
"Eu am zis că moral pe mine mă iei numai cu dustul sau cu maiul. Mie nu-mi place să mornăi, să mă milogesc şi nu-mi place să mă jălească cineva, nu-s eu firea asta. Să nu îndrăzneşti să laşi calicul din tine să zacă acolo", a spus interpretul.
La cei 64 de ani, artistul spune că este fericit şi împlinit.
"Fericirea este împlinirea mea, cu apariţia acestor doi nepoţi, un băieţel şi o fetiţă, pentru că i-am aşteptat mult şi când au apărut dânşii într-adevăr m-am simţit împlinit", a spus interpretul.
Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni.