Moldovenii sărbătoresc, statul sărăceşte. Câţi bani pierde economia naţională într-o zi liberă
Pentru fiecare zi liberă, economia naţională pierde în jur de 300 de milioane de lei. Şi patronii întreprinderilor private spun că suportă pierderi care se ridică la zeci de mii de euro. Ei spun că statul ar trebui să reducă din sărbătorile oficiale.
"Pentru fiecare zi nelucrată, un angajator, noi spre exemplu, pierdem 10 mii de euro, numai venitul întreprinderii, dar urmează să plătim şi salarii. Pierd angajatorii, dar şi angajaţii. Pentru că, atunci când nu se lucrează, se consumă mai mult şi oamenii vin epuizaţi. Ar fi bine totuşi ca sărbătorile să fie reglementate altfel", susţine directorul de fabrică, Alexandra Can.
Economiştii afirmă că după fiecare zi liberă, randamentul angajaţilor ar trebui să fie mai mare. Totul depinde însă de modul în care s-a odihnit persoana.
"Dacă omul este odihnit, a doua zi lucrează mai productiv şi poate face mult mai mult în condiţiile în care el nu s-ar fi odihnit. Din acest considerent, este important cum se odihnesc oamenii", susţine expertul economic de la Institutul Naţional de Cercetări Economice,Alexandru Fală.
Anual, pe lângă concediul plătit, moldovenii se mai bucură de 14 zile libere. Între acestea sunt Crăciunul pe stil nou şi pe cel vechi, Revelionul, ziua internaţională a femeii, Paştele, ziua de 9 mai, Ziua Independenţei, dar şi de hramul localităţii. În acest an, bugetarii se odihnesc şi pe 10 mai, zi care va fi recuperată pe 18 mai.
În Portugalia, spre exemplu, pentru a face faţă crizei financiare, autorităţile au decis ca începând cu acest an vor renunţa la două zile libere.