Valoarea Twitter creşte: Reţeaua de socializare a fost evaluată la aproape 10 miliarde de dolari
Reţeaua de socializare Twitter a fost evaluată de către unul dintre acţionarii companiei în urcare cu 10% faţă de o estimare anterioară, iar evoluţia indică aprecierea titlurilor înaintea unei posibile listări, scrie Ziuaveche.ro.
GSV Capital Corp deţine 1,9 milioane de acţiuni Twitter evaluate la 35,2 milioane de dolari, circa 18,5 dolari pe acţiune, arată un document transmis bursei americane de companie. Luând în calcul un număr de 530 de milioane de acţiuni, valoarea Twitter s-ar situa la circa 9,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Valoarea reţelei de socializare se află în creştere, ca urmare a creşterii veniturilor din publicitate şi a apropierii unei posibile listări. În ianuarie, Twitter a fost evaluată la circa 9 miliarde de dolari de către un fond de investiţii administrat de Blackrock.
GSV, cu sediul în California, este un fond de investiţii listat la bursă, specializat în achiziţii de participaţii în companii IT nelistate.
Fondul a raportat active de 254 milioane de dolari în martie. Pachetul de acţiuni Twitter reprezintă cea mai mare investiţie pentru GSV, reprezentând 14% din acţiuni.