BMW şi Audi, luptă strânsă în vânzări la nivel mondial. Mercedes pierde teren
Primele patru luni ale anului 2013 au adus o luptă foarte strânsă între BMW şi Audi la nivel mondial, cele două mărci bavareze împărţindu-şi frăţeşte victoriile lunare până acum. Dacă BMW a reuşit să "câştige" lunile februarie şi martie la capitolul număr de maşini vândute la nivel mondial, Audi şi-a adjudecat lunile ianuarie şi aprilie. Totuşi, BMW se află la total peste marca rivală, însă lupta din 2013 se anunţă una pasionantă în segmentul premium.
Conform cifrelor oficiale oferite de cele două companii, Audi a depăşit BMW în vânzări cu 4.500 de unităţi în ianuarie şi cu 2.900 de unităţi în aprilie, în timp ce BMW s-a revanşat în februarie (+4.900) şi mai ales în martie, când marca din Munchen a câştigat teren serios: +11.500 de maşini vândute. Diferenţele sunt însă infime având în vedere că vorbim de vânzările la nivel mondial.
Per total, BMW bate Audi în primele patru luni ale acestui an cu 512.000 la 503.000. Mercedes-Benz, rivalul de tradiţie al celorlalte două mărci germane, le urmează pe acestea la distanţă foarte mare, brandul din Stuttgart reuşind să vândă doar 441.000 de maşini în perioada ianuarie-aprilie 2013.
Lupta de vânzări dintre BMW şi Audi va rămâne una strânsă pe tot parcursul acestui an. Dacă Audi se bazează pe piaţa din China şi pe recent lansata producţie a lui Q3 în ţara Marelui Zid, BMW îşi pune speranţele pe lansarea versiunii Gran Turismo a lui Seria 3 şi pe continuarea carierei de succes a versiunilor sedan şi break a modelului său de segment mediu.