PLDM simulează. Ce cred deputaţii PL şi PD despre noul candidat la funcţia de premier
Iurie Leancă, care a fost desemnat de PLDM drept candidat la funcţia de premier, nu va ajunge să fie votat de Parlament. Cel puţin aşa consideră exponenţii PL. Ei susţin că între Vlad Filat şi Vladimir Voronin ar exista o înţelegere secretă, care nu urmăreşte decât alegerile anticipate. Pe de altă parte, reprezentanţii PD consideră că PLDM nu este suficient de sincer în acţiunile sale şi consideră că ceea ce se întâmplă ar fi o simulare. Părerile au fost exprimate în această seară la emisiunea Fabrika.
"Noi avem convingerea că acest candidat este de sacrificu. Leancă va fi sacrificat în acest joc pe care îl are PCRM şi PLDM. Leancă nu a fost înştiinţat, el se află într-o capcană, acţiunile vor fi tumultoase şi încurcate, el nu va mai ajunge să fie votat, pentru că asta a fost înţelegerea dintre Voronin şi Filat. Totul face parte dintr-un plan secret, ei au o încredere reciprocă", a declarat deputatul PL, Valeriu Munteanu.
Reprezentantul PD susţine că noul candidat la funcţia de şef al Guvernului nu ridică semne de întrebare. "Aş pune accentul pe ceea ce urmează. Sunt acţiuni sincere sau sunt alte intenţii. Suntem confuzi, negocierile ar putea fi simulate. Nu am fost sunaţi pentru a ne întruni", a declarat deputatul PD Adrian Candu.
Totodată, deputatul democrat a menţionat că formaţiunea sa aşteaptă mai multe răspunsuri de la PLDM, pentru a vedea dacă acţionează fără gânduri ascunse.
"Mai întâi trebuie să vedem cât de sinceri sunt colegii de la PLDM. În urma acţiunilor din 3 mai, noi credem că totul este o simulare, ei privesc mai mult spre anticipate. Dacă nu este aşa, atunci vrem să vedem că suntem sinceri şi s aflăm răspunsurile la mai multe întrebări. De exemplu, cum văd lupta cu corupţia în condiţiile în care CNA a trecut sub subordinea Guvernului. Punem accent pe integrarea europeană, vrem să vedem dacă noul Guvern vrea să formeze un minister al Integrării Europene, am înţeles că Leancă este rezervat. Vrem să ştim cum văd ei creşterea colectării impozitelor la stat. Dacă vor să fie sinceri, atunci vom invita camerele de luat vederi la negocieri", a mai declarat Adrian Candu.
Un punct de vedere similar a avut şi politologul Alexandru Solcan. "Din primele ore ale negocierilor, va fi clar dacă vor fi anticipate sau este o acoperire. Să nu uităm că la sfârşitul săptămânii vine Fule. Acelaşi Leancă va fi folosit pentru a muşamaliza alte acţiuni din culise. Anticipatele nu convin PLDM-ului. Lucrurile nu merg bine, suportul european nu va mai fi. Este gata alt donator să suplineze bugetul statului?", s-a întrebat expertul.
La aceeaşi emisiune a fost invitat şi deputatul neafiliat, Ion Cebanu. Legiuitorul a declarat că Partidul Socialiştilor insită în continuare pe un Guvern tehnocrat.
"Nu am văzut normalitate în ultimul timp în Moldova, oamenii trăiesc mai rău. Nu cred că Partidul Socialiştilor va da vot de încredere acestui Guvern. Astăzi politicienii ar trebui să se dea la o parte şi să propună manageri, pentru că acum prevalează interesul de partid. Trebuie să avem oameni profesionişti, nimeni nu a venit cu argumente pentru un guvern tehnocrat. Eu, personal, nu votez", a declarat Ion Cebanu.
Publika.md aminteşte că liderul PLDM, Vlad Filat, l-a prezentat, azi, pe Iurie Leancă drept candidat la funcţia de prim-ministru. Acesta va avea la dispoziţie 15 zile pentru a convinge 51 de deputaţi să îl voteze. Asta în cazul în care candidatura sa va fi prezentată Parlamentului de către şeful statului, Nicolae Timofti.
Grupul reformator al PL şi-a anunţat deja disponibilitatea de a participa la negocierile privind crearea unui nou Guvern în frunte cu Iurie Leancă. De cealaltă parte, comuniştii au declarat că nu vor participa la negocieri şi au calificat decizia PLDM drept primul pas spre alegeri anticipate.
- Ghimpu, despre candidatura lui Leancă la funcţia de premier: De ce am vota, dacă Filat ne-a aruncat în opoziţie?
- Timofti îşi va prezenta decizia despre propunerea candidaturii lui Leancă Parlamentului "în viitorul apropiat"
- Misiunea candidatului PLDM la funcţia de premier: Alegeri anticipate sau readucerea ţării pe făgaşul normalităţii LIVE TEXT Fabrika