Vremea frumoasă revine, iar soarele va fi prezent în toată ţara
Mâine vom avea parte de vreme frumoasă în toată ţara. Norii vor dispărea din tabloul meteo al zilei, iar soarele va străluci în voie pe cer. Vântul va sufla cel mult moderat.
Cât despre temperaturi, 22 de grade vor fi la Briceni, iar la Briceni şi Bălţi, 23 de grade Celsius. La Orhei, în Capitală, dar şi la Tiraspol, se vor înregistra 25 de grade. Vreme bună se aşteaptă şi în oraşele din partea de sud, unde termometrele vor arăta 26 de grade la Leova, Comrat şi Cahul.
Vineri, soarele nu va lipsi din agenda zilei, iar maxima termică va indica 27 de grade, minima va fi de 13. Sâmbătă şi duminică va ploua slab, izolat cu descărcări electrice. 27 de grade vor fi sâmbătă, iar duminică 28. Luni, cerul va fi variabil, iar mercurul va urca până la 29 de grade, noaptea vor fi 14 grade Celsius.