Clericul Irinei consideră că "Pasat l-a pus pe Mitropolit într-o situaţie delicată"
Liderul Partidului Umaniştilor, Valeriu Pasat, s-a folosit de imaginea Mitropolitului Vladimir şi discreditează Biserica, folosind-o în lupta politică. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul Mitropoliei Moldovei la Moscova, egumenul Irinei.
"Valeriu Pasat pledează pentru introducerea în şcoală a "Bazelor ortodoxiei", sperând să câştige lupta politică. Folosindu-se de legăturile sale cu lumea ortodoxă şi de prietenia cu Mitropolitul Vladimir, el discreditează Biserica prin acţiunile sale. Iar de curând, Mitropolitul a fost pus într-o situaţie de-a dreptul delicată. Pasat a propus ca înalta faţă bisericească să fie ales în calitate de Preşedinte al Moldovei", a declarat egumenul IrinEi în cadrul unui interviu acordat agenţiei "Interfax-Relighia".
Clericul consideră că, la ora actuală, poporul Moldovei este împărţit în 2 tabere: cei care merg la Biserica Mitropoliei Moldovei şi cei care merg la Biserica Mitropoliei Basarabiei. El consideră că această stuaţie se datorează, în mare parte, politicienilor. Din spusele lui Irinei, Prim-ministrul Vlad Filat îl susţine pe Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, iar preşedintele interimar, Mihai Ghimpu - pe cel al Basarabiei. "În principiu, aceasta şi este divizarea, dar nu în faza acută", a concluzionat egumenul.