Adunarea Naţională a ONU a adoptat o rezoluţie prin care condamnă acţiunile lui Bashar al-Assad
Adunarea Naţională a ONU condamnă acţiunile violente ale trupelor preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, împotriva civililor şi rebelilor. O rezoluţie în acest sens a fost adoptată cu votul a 107 state membre ale organizaţiei. În acelaşi timp, 12 s-au exprimat "împotriva", printre care şi Rusia, iar 59 s-au abţinut.
Documentul, pregătit de Arabia Saudită şi Qatar, propune recunoaşterea Coaliţiei Naţionale Siriene a Opoziţiei şi Forţelor Revoluţionare drept organism care poate înlocui guvernul actual de la Damasc. În acelaşi timp, rezoluţia critică utilizarea armelor grele de către autorităţi, încălcarea dreptului internaţional umanitar, dar şi bombardarea statelor vecine.
Peste 80 de mii de oameni au murit de la începutul conflictului din Siria.