Olimpia Bălţi a învins Dinamo Tighina cu 1-0 în etapa a 16-a a Diviziei Naţionale
Olimpia Bălţi a învins Dinamo Tighina cu 1-0 în etapa a 16-a a Diviziei Naţionale. Chiar dacă bălţenii au cel mai bun atac din campionat, iar oaspeţii tighineni - una dintre cele mai slabe apărări, soarta partidei a fost decisă de un singur gol. Gazdele au marcat în minutul 67 prin Maxim Repineţkii şi se menţin în lupta pentru topul clasamentului.
În etapa a 16-a a Diviziei Naţionale de fotbal echipa cu cel mai prolific atac din campionat, Olimpia Bălţi, a întâlnit gruparea cu cele mai puţine goluri marcate şi una dintre cele mai slabe apărari - Dinamo din Tighina. Meciul însă nu a scos în evidenţă această stare de fapt.
Gazdele s-au confruntat cu mari probleme în faza de atac, iar punctul nevralgic a fost tocmai finalizarea. În prima repriză s-a jucat totuşi mai mult la mijlocul terenului, iar dominarea Olimpiei se manifesta doar în tribunele Stadionului Municipal din Bălţi.
Olimpia şi-a revenit abia în repruza secundă. Atacurile s-au succedat năvalnic chiar de la reluare, iar golul a venit finalmente în minutul 67, când Maxim Repineţkii a reluat cu capul o centrare ca la carte a nigerianului Julius Adaramola.
După ce au deschis scorul gazdele s-au aruncat şi mai mult în atac şi au avut ocazii clare, dar le-au ratat prin Tkaciuk, Gusakov şi Robbens, iar scorul a rămas neschimbat, 1-0. Olimpia a devenit prima echipă ce a obţinut 10 victorii în acest sezon, iar Dinamo a rămas în continuare cu 11 puncte după 16 etape.