Sebastien Loeb a câștigat raliul Marii Britanii
Sebastien Loeb şi-a adjudecat victoria în ultima etapă a sezonului 2010 a Campionatului Mondial de Raliuri, ce a avut loc preponderent pe macadam în Marea Britanie.
Deşi Petter Solberg s-a menţinut la numai câteva secunde în spatele lui Loeb în primele două zile ale competiţiei, Loeb a forţat în ultimele patru probe speciale şi a câştigat cu un avans de 19 secunde, după victoriile din proba specială a 17-a şi a 18-a.
Solberg a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul 2, în timp ce Jari Matti Latvala a terminat pe locul 3 după ce l-a depăşit pe coechipierul sau Mikko Hirvonen în ultima probă specială. Rezultatul i-a permis lui Latvala să termine sezonul pe locul 2 în clasamentul general, detronându-l astfel pe Solberg. Cei doi piloţi ai echipei Ford au fost urmaţi de Dani Sordo, Henning Solberg şi Matthew Wilson, în timp ce Kimi Raikkonen a terminat pe locul 8.
Raliul Marii Britanii încheie astfel era motoarelor de 2.0 litri, piloţii urmând să concureze începând de anul viitor cu motoare turbo de 1.6 litri.