Din Moldova pleaca în marile magazine de lux din toata lumea haine de o calitate impecabilă. Dar sub eticheta unor branduri cu renume mondial, cărora le aparţin modelul, conceptul şi uneori chiar aţa de cusut. Moldovenii nu au bani sa cumpere aşa ceva, prin urmare poartă haine de provenienţă dubioasă şi de proastă calitate. Dar, a fi croitor pentru ţările bogate poate fi o afacere bună, din care să câştige şi Moldova.

În fiecare dimineaţă se grăbeşte spre staţia de microbuz care o duce în oraşul Făleşti. În zilele ploioase, merge şi soţul până la şosea, ca să îi ducă înapoi acasă încălţămintea plină de noroi. Zinaida îşi pune pantofi curaţi ca să meargă la serviciu, la fabrica de jucării pentru ouă Kinder. Până acum zece ani, era educatoare în satul Sarata Veche şi nici nu se gândea că va ajunge să facă altceva. 

"În anii când se închideau grădiniţele s-a închis şi grădiniţa noastră şi am rămas şomeră. Am stat undeva vreo nouă ani fără lucru, am vândut la piaţă. Şi iată că aici s-a deschis fabrica, mi-a plăcut lucrul foarte mult şi am venit cu plăcere din primele zile", îşi aminteşte femeia.   

Pentru norma zilnică de jucării asamblate şi aşezate cu multă atenţie şi grijă în recipientele din ouăle de ciocolată, Zinaida are un salariu fix. Dar reuşeşte mereu să lucreze în plus.

"Asamblăm un robot micuţ, aşa galben. Norma este de 2400, ne străduim să o îndeplinim. Leafa noastră este de 2000 de lei pe lună. Plus procente, plus vechimea în lucru", spune Zinaida.

Salariul este de ajutor familiei, care măcar nu s-a risipit toată prin Europa ca să câştige pe-acolo banii pentru pâinea de aici. 

"Să zicem că este suficient nu pot să spun, nu facem aşa mari cheltuieli. Alte locuri de muncă nu avem deschise nicăieri. Multă lume se încadrează la lucru, la pământ, au cote de pământ. Tineretul, familii întregi pleacă la Moscova la câştig. Avem şi femei plecate în Italia, Portugalia, Grecia, Cehia", menţionează ea.

Oricum, Zinaida a constatat că la fabrica e plătită mai bine ca muncitor necalificat, decât îi oferă statul dacă ar profesa iar ca educatoare.

"Când s-a deschis din nou grădiniţa în Sărata-Veche am refuzat, pentru că aveam deja aici o leafă bunişoară. Anul trecut eu aveam leafa egala cu cea a şefei de grădiniţă. Avantajul este următorul, circulăm cu rutiera, nu mergem pe jos la serviciu, leafa este la timp, nu s-a întâmplat aşa ca o lună de zile să rămânem fără salariu. Ne străduim şi noi să cheltuim mai puţin, avem acasă pământ, vite, păsări, cu care ne facem mai cât de cât viaţa mai bună", explică femeia.

Şi, la urma urmei, chiar e mândră de ceea ce face.

"Iată când vin nepoţii acasă şi ne ducem la piaţă, iată de acolo întotdeauna dacă ei cer şi vor, eu nu pot să le refuz. Ei sunt mândri, chiar să zicem fetiţa din Portugalia de multe ori le spunea la copii: bunica mea lucrează, iată ea asamblează aceste surprize", spune Zinaida.  

E vară, însă cele 200 de muncitoare de la fabrică lucrează intens pentru jucăriile pe care copiii din toată Europa le vor găsi de Crăciun în ouăle Kinder.

"Se numeşte surpriza "Albero de Natali". Trebuie să facem comanda până în luna august, ca până la Anul Nou să ajungă la copilaşi, în barelot în ciocolată.  Per total, pe zi, la noi se primeşte diferit, în dependenţă de numărul de persoane. Astăzi e posibil să fie în jur de 190.000 de jucării. Jucăriile vor fi plecate în mai multe ţări ale Europei, dintre care Germania, Belgia, Polonia, Italia şi Rusia", explică Mihaela Ciuico, manager producţie.

Femeile care muncesc aici vin din satele vecine orăşelului Floreşti şi multe dintre ele ştiu că dacă nu era fabrica nu ar fi găsit de lucru. 

"Leafa aşa nu-i chiar, dar ce să facem, altceva nu-i. Trebuie să ne acomodăm cu ceea ce avem, ca să ne putem întreţine familiile, să putem să trăim", spune o femeie. 

"Aceasta e unica soluţie la noi, aici, în raion. Suntem mulţumiţi cu atât cât este", spune o altă muncitoare.

Ca în orice ţară cu economie fragilă, şi în Moldova forţa de muncă este foarte ieftină, deci atractivă pentru marile companii europene. Motiv din care îşi mută aici o parte de activitate. 

"Contractele lohn ne avantajează mai mult în acest moment având în vedere că investiţia în materiale, în materii prime este zero, având în vedere că toate aceste materiale ne vin de la clientul pentru care lucrăm. În primul rând, în al doilea rând cu piaţa de desfacere nu avem probleme, având în vedere că piaţa de desfacere aparţine clientului. Toate celelalte costuri de transport şi tot ceea ce mai implică această activitate, revine clientului pentru care lucrăm. Deci costurile noastre ca firmă sunt mult mai mici", declară directorul tehnic al Kinder, Constantin Smărăndoi. 

În baza unor contracte similare lucrează 90 la sută din industria uşoară din ţara noastră, cu avantaje certe de ambele părţi.

"Primele contracte care au venit în ţară erau foarte atractive pentru noi, pentru că însemnau locuri de muncă garantate, pieţe de desfacere garantate, salarii garantate. Un fel de colac de salvare pentru întreprinderile noastre", menţionează şefa Direcţiei dezvoltare tehnologică şi competitivitate a Ministerului Economiei, Olga Badanova.  

Un asemenea colac de salvare a ţinut pe linia de plutire şi fabrica de confecţii Artizana, care, după 50 de ani de activitate, risca să-şi închidă porţile.

"În acea perioadă nu aveam un volum suficient de lucru. Industria locală era în declin. Nu aveam comenzi. Doar comenzi de stat, care erau mizere. Întreprinderile din întreaga ţară s-au pomenit că nu au ce face. De aceea am fost nevoiţi să lucrăm în regim lohn, ca să ne păstrăm colectivele, ca să asigurăm o dezvoltare, oricât de mică", a declarat directorul Artizana, Ghenadie Tentiuc.

A fost alegerea corectă. Fabrica oferă servicii pentru branduri mondiale de top, iar muncitorii moldoveni de aici au de lucru, fără să le fie mereu frică de ziua de mâine.

"Este vorba de branduri foarte serioase. Clientul principal al companiei noastre este Barbour. Lucrăm şi cu Trussardi, Geospirit. Am lucrat cu firmele Max-Mara, Moncler, Giovanni, Vasa, Boscarad. Toate sunt companii clasa premium", a mai adăugat directorul Artizana.

Dovadă că aşa stau lucrurile stă preţul la care se vinde un asemenea produs. 5.500 de lei e o sumă pe care puţini moldoveni şi-ar permite să o dea pe o haină.

"Aici lucrează trei linii de producţie pentru compania britanică Barbour, de renume, care are peste o sută de ani. Este un brand scump. Preţul unei piese este de aproximativ 300 de lire. Majoritatea produselor sunt vândute în Marea Britanie, dar o parte merge în SUA. Aici sunt produse gata. Paltoane cusute pentru Garda Financiară a Poloniei. Am cusut 4.580 de bucăţi", menţionează directorul adjunct Stanislav Rotaru.

Dincolo de orice, cel mai important este că lucrul în sistem lohn oferă o alternativă şomajului, la care ar fi condamnaţi mulţi moldoveni.

"Astăzi în industria de confecţii şi încălţăminte împreună, avem angajaţi până la 20.000 de oameni, majorotatea dintre care sunt din zonele rurale. Peste 90 la sută sunt femei. Această industrie este o bază pentru crearea locurilor de muncă, foarte, foarte importantă", subliniază directorul adjunct Doina Nistor. 

Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că există şi un dezavantaj, fiindcă asemenea contracte fac imposibilă participarea echitabilă la împărţirea rezultatelor financiare. Lohnul le permite întreprinderilor locale să supravieţuiască, dar nu să şi crească.

"Pentru muncă, o întreprindere primeşte opt, zece la sută. Restul banilor pleacă. Din acest motiv întreprinderile noastre fac tot posibilul pentru a trece la lucrul cu propriul produs", explică şefa Direcţiei dezvoltare tehnologică şi competitivitate a Ministerului Economiei, Olga Badanova.

Fabrica de textile Artizana face deja primii paşi spre alt viitor şi a început să le ofere clienţilor străini nu doar braţe de muncă. Iar brandul regal Barbour a acceptat ideile de modele vestimentare moldoveneşti. 

"La început le ofeream un singur serviciu, coseam produsele. De ceva timp ne-au încredinţat şi elaborarea unor modele noi. În acest an modelierii noştri au creat vreo cinci, şase modele noi pentru această companie. Ele au fost deja acceptate de Marea Britanie şi am început să le producem", spune Stanislav Rotaru.

După ce veţi vedea acest reportaj, să nu vă miraţi că nu prea găsiţi în magazinele din ţară produsele despre care am vorbit, dar merită să le căutaţi. 

"De fapt mai mult mergem pentru export, dar un mic procent rămâne şi aici la noi. Clienţii noştri ne permit să vindem cu eticheta lor, la noi în Chişinău. Aşa că moldovenii au ocazia să cumpere de la noi la preţ ok, la un preţ avantajos, nu ca şi cele expuse din Moscova, produse din clasa premium. În salonul nostru va costa în jur de 3500 de lei, iar în Moscova la preţ de 15.000 de lei", menţionează marketologul Artizana, Ana Pascaru.

Faptul că veniturile fabricii au crescut se vede şi în salariile angajaţilor. Mai mult, numărul comenzilor a făcut posibilă şi creşterea numărului de locuri de muncă.

"S-au schimbat foarte multe. În primul rând utilajul nou, asortimentul pe care îl producem, condiţiile. Ultimul salariu... asta e ceea ce am luat la mână curat", spune o cusătoreasă.

"Conform normelor pe care le avem, o cusătoreasă câştigă 147 de lei pe zi. Un salariu de 3.200-3.500 de lei este unul minim. Avem cusătorese care primesc opt, nouă mii de lei pe lună. Astăzi suntem gata să mai angajăm aproximativ 70 de cusătorese", explică adjunctul companiei.

E bine aşa, dar şi mai bine ar fi dacă potenţialul de muncă şi creativitate din ţară s-ar reuni în produse sută la sută molvoveneşti. Perspectivă pe care puţini au îndrăzneala să o ia în calcul. 

"Dacă avem produsul propriu, avem şi viitor, dacă nu avem produsul propriu şi rămânem doar la lohn, atunci nu avem viitor pentru această industrie. Cel mai complicat e să ieşim la pieţe noi şi aici avem nevoie de capital. Pentru ca să participi astăzi la o expoziţie peste hotare, unei întreprinderi îi trebuie cel puţin 5-10 mii de euro, pentru o participare, plus capital, ca să produci, să investeşti în materie primă şi să faci acest produs", spune Doina Nistor.

O piedică este însăşi piaţa locală, reticentă când vine vorba să accepte cu uşurinţă produse autohtone.

"Piaţa moldovenească e specifică. Una în care e greu să faci prognoze. Problema cea mare e în mentalitatea clienţilor. Cumpărăm lucruri scumpe, de o calitate mai slabă, deşi există posibilitatea să cumperi produse mai ieftine şi mai calitative de la producătorul autohton", consideră directorul Artizana.

"Producem bunuri pentru un brand internaţional, apoi multe dintre ele ajung înapoi pe piaţa noastră. Dar asta e psihologia noastră - dacă stau alături un brand autohton şi altul străin, oamenii vor alege brandul străin", afirmă oficialii Ministerului Economiei. 

Încet-încet, lucrurile par că se mişcă, totuşi, însă exclusiv cu sprijin şi încurajare externă. 

"Cu asistenţa Guvernului SUA, am ajutat, în ultimii câţiva ani mai multe companii, probabil până la 20 de companii autohtone să participe la diferite expoziţii. Noi, cu suportul Guvernului SUA, am adus mai mulţi designeri internaţionali, care au lucrat împreună cu companiile noastre pentru perfecţionarea produsului. Toţi, şi cei din marea Britanie, şi cei din Italia, şi cei din Danemarca ne-au zis că avem un talent de design foarte bun", spune adjunctul Artizana.  

Sigur că fiecare întreprindere se gândeşte că ar fi nevoie de o intervenţie mai accentuată a statului, care să le ofere facilităţi şi o mână de ajutor pentru dezvoltare. Dar responsabilii din domeniu spun clar că statul nu se poate implica prea mult în regulile economiei de piaţă.

"Ştiţi că statul face asta prin politici fiscale. Statul a oferit deja anumite scutiri, dar depinde foarte mult de întreprinderi. Noi înţelegem foarte bine că ar fi bine să reducem contractele de tip lohn, să trecem la producţie proprie, dar nu putem face asta prea repede, pentru că totul depinde de pieţele de desfacere", explică Olga Badanova, de la Ministerul Economiei. 

Concluzia e uşor de tras. O bună bucată de vreme, destui moldoveni îşi vor cumpăra haine şi încălţăminte ieftină de la tarabele din pieţe şi din bazaruri. Cei mai norocoşi vor purta lucruri de calitate mai bună cumpărate de rudele plecate la muncă prin ţările Europei de Vest sau prin Rusia. Şi uneori vom plăti pentru ele, fără să ştim că au fost croite şi cusute în Moldova. Nu fabricate în Moldova!