AMN cere Mitropoliei Moldovei să interzică folosirea simbolurilor religioase în campania electorală
În plină campanie electorală concurenţii sunt tot mai activi la contestaţii. Fiecare vede încălcările altora. Dacă unii cer retragerea spoturilor publicitare, alţii sunt mai categorici şi inistă pe scoaterea oponenţilor în afara legii.
Alianţa Moldova Noastră va solicita Mitropoliei Moldovei să ia, în regim de urgenţă, o decizie prin care să interzică utilizarea simbolurilor religioase în campania electorală. Candidatul AMN, Leondi Bujor, îşi exprimă regretul că religia este folostiă de politicieni cu tot mai multă insistenţă. Totodată, el accentuează că Biserica este separată de stat. "Oamenii au cea mai mare încredere în biserică şi nu trebuie dezamăgiţi", afirmă Bujor. De asemenea, AMN va solicita CEC să interzică difuzarea spotului electoral al Partidului Umanist, în care sunt folosite simboluri religioase. Pe de altă parte, candidatul independent Victor Stepaniuc cere Curţii Constituţionale scoaterea în afara legii a Partidului Naţional-Liberal.
În actuala campanie electorală, apelurile la unirea cu România, adică la lichidarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, sunt promovate în mod deschis şi oficial de Partidul Naţional Liberal. Ca cetăţean al Republicii Moldova consider că această situaţie contravine Constituţiei şi legislaţiei în vigoare, a declarat candidatul independent Victor Stepaniuc. La rândul său, liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, spune că partidul pe care îl conduce respectă Legea Supremă, nu îndeamnă la proteste, ci doar propune unirea cu statul vecin. Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie nu au interzis acest lucru, a mai subliniat Vitalia Pavlicenco.