Alex Ferguson a fost desemnat "Cel mai bun antrenor al anului în Premier League"
Chiar dacă şi-a încheiat cariera de antrenor, Alex Ferguson s-a mai ales cu un trofeu. Tehnicianul legendar al lui Manchester United a fost desemnat drept "cel mai bun antrenor al anului în Premier League".
Alex Ferguson a fost numit antrenorul anului, atât de Asociaţia antrenorilor din Anglia, cât şi de sponsorul principal al Premier League. Sir Alex a fost votat de majoritatea din cei peste o mie de membri ai asociaţiei de antrenori, iar Barclays i-a oferit acest trofeu fără să mai anunţe şi alţi candidaţi. Astfel, acestea vor deveni ultimele două trofee din cariera de antrenor a lui Alex Ferguson.
Scoţianul, în vârstă de 71 ani, şi-a încheiat cariera după 26 de ani de activitate la Manchester United. În acest timp, Ferguson a cucerit împreună cu echipa 38 de trofee, printre care 13 titluri în Anglia.
Cu o menţiune specială din partea Asociaţiei antrenorilor s-a ales Roberto di Matteo, care a câştigat Liga Campionilor în sezonul trecut cu Chelsea. Iar premiul "antrenorul-minune" i-a revenit tehnicianului echipei de liga a patra, Bradford, Phil Parkinson, care şi-a dus formaţia până în finala Cupei Ligii.
- Manchester United a câştigat al 20-lea titlu de campioană a Angliei
- Sir Alex Ferguson se retrage din funcţia de antrenor al echipei Manchester United
- ŞOC în lumea fotbalului, după anunţul despre plecarea lui Alex Ferguson
- (VIDEO) Ferguson, omagiat de fani la ultimul său meci pe Old Trafford ca antrenor al "diavolilor"