Directorul executiv al Apple a respins acuzaţiile potrivit cărora gigantul american nu a plătit impozitele
Compania Apple a fost victima unui sistem de impozitare învechit. Asta a declarat directorul executiv al celei mai valoroase firme din lume, Tim Cook, la audierile din Congresul Statelor Unite. Conducătorul gigantului american a respins toate acuzaţiile potrivit cărora Apple a evitat plata unor impozite de miliarde de dolari.
"Noi plătim toate impozitele pe care le datorăm. Nu mutăm proprietatea intelectuală în zone off-shore, pe care să o folosim pentru a vinde produsele noastre înapoi în Statele Unite, ca să evităm taxele. Noi nu ascundem banii pe o anumită insulă din Caraibe", a declarat directorul executiv al companiei Apple Tim Cook.
Presa americană scrie că directorul executiv Apple a fost aruncat într-o groapă cu lei la Capitoliul din Washington, unde a fost audiat de către senatorii americani. Luat la întrebări, Tim Cook a insistat că operaţiunile din străinătate ale întreprinderii pe care o conduce nu au nicio legătură cu acuzaţiile formulate. El a propus o revizuire a sistemului fiscal american, astfel încât să nu existe restricţii pentru circulaţia capitalurilor.
Potrivit senatorilor, Apple a profitat de lacunele din legislaţie şi s-a eschivat astfel de la plata a 9 miliarde de dolari, doar în 2012. Astfel, trei companii afiliate gigantului american nu achită taxele în Irlanda, unde sunt înregistrate, şi nici în Statele Unite, de unde sunt conduse.