(VIDEO) Expoziţie specializată în produse, utilaje şi servicii din industria alimentară, la Chişinău
170 de companii din 10 ţări au prezentat astăzi produse, utilaje şi servicii din industria alimentară, în cadrul unei expoziţii internaţionale specializate, deschisă la Centrul Moldexpo din Capitală.
La cele trei expoziţii, Food Technology, Food & Drinks şi Packaging. Depot", care sunt organizate deja de 20 de ani, au fost prezente şi companii care participă pentru prima dată la eveniment.
"Producem utilaje pentru industria alimentară, în special pentru prelucrarea laptelui, producerea brânzeturilor, cum este mozzarela, caşcavalul suluguni. Şefii, atât ai colegului meu, cât şi al meu, erau împotrivă să venim aici, au zis că Moldova este o piaţă mică, însă noi i-am convins că nu este aşa", a menţionat managerul de vânzări al unei companii italiene, Igor Suruceanu.
Companiile au oferit sfaturi pentru cei care vor să înceapă o afacere în industria alimentară.
Cu doar patru utilaje, pe care le puteţi vedea în imagini, se poate iniţia propria afacere - o mică brutărie. Încape pe o suprafaţă de doar 20 de metri pătraţi, iar cuptorul, cu patru nivele, are o productivitate de 160 de baghete de pâine franţuzească pe oră.
"Preţul oscilează în jurul a 70-80 de mii de euro. Asta include un dispozitiv de mestecare a aluatului, separatorul, dulapul frigorific, unde este păstrat aluatul, şi cuptorul", a comunicat managerul de vânzări al unei companii franceze, Ana Ojog.
Expoziţiile Food Technology, "Food & Drinks" şi "Packaging. Depot" se vor desfăşura până duminică, 26 mai.