PLDM insistă să poată demite judecătorii CC. Comisia de la Veneţia: Este anticonstituţional şi împotriva normelor europene
Orice normă legală ori modificare legislativă care ar avea ca efect blocarea sub orice formă a funcţionalităţii Curţii Constituţionale (CC), se consideră, din start, neconstituţională. Aceasta este o hotărâre adoptată recent de către judecătorii CC. Chiar şi aşa, deputaţii PLDM insistă ca magistraţii Curţii să poată fi demişi.
"Analizăm cu multă atenţie practica altor state, aproximativ 25 la număr, privind mecanismele şi motivele de revocare. Totodată, gradul de inamovibilitate a acestora nu poate fi tratat ca o totală lipsă de responsabilitate faţă de societate şi procesul politic din Republica Moldova. Nu putem să negăm faptul că criza politică din ţara noastră a fost aprofundată printr-o decizie discutabilă a CC, din 22 aprilie. Dacă nu ar fi fost aceasta hotărâre a Curţii, nu este exclus că am fi avut Guvern funcţional", a declarat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Pe de altă parte, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia nu sunt de acord cu proiectul PLDM privind demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale şi reiterează faptul că această prevedere este anticonstituţională şi este împotriva normelor europene.
"Judecătorii Curţii nu ar trebui să fie cu uşurinţă înlocuiţi sau demişi şi ar trebui să dispună de independenţă totală în deciziile pe care le iau. Imparţialitatea si echidistanţa unui astfel de organism cum este Curtea Constituţională ar trebui sa fie garantate", a declarat expertul comisiei veneţiene Gael Martin-Micaleff, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Publika.md aminteşte că deputaţii PLDM şi PCRM au votat legea care prevede că judecătorii Curţii Constituţionale vor putea fi demişi de Parlament.
Ulterior, Comisia de la Veneţia a atras atenţia asupra faptului că acest proiect, adoptat de deputaţii comunişti şi liberal-democraţi, contravine normelor europene.
Şeful statului, Nicolae Timofti, nu a promulgat aceast proiect care a fost remis în Parlament.
- Bucureştiul reacţionează, după ce PLDM a votat astăzi cu PCRM. "Drumul Moldovei spre UE este compromis"
- Consiliul Europei, îngrijorat de situaţia politică din Moldova. "Legile adoptate recent de Parlament pot submina independenţa unor instituţii"
- Curtea Constituţională a României, îngrijorată de o lege adoptată de Parlamentul de la Chişinău