Astronomii de la NASA au descoperit cea mai tânără gaură neagră
Embed:
Astronomii de la NASA au descoperit cea mai tânără gaură neagră din apropierea Terrei. Specialiştii au oferit detalii despre corpul ceresc în cadrul unei conferinţe de presă care a fost difuzată în direct de către Publika TV. Potrivit lor, este prima posibilitate de a cerceta evoluţia acestui tip de corpuri cereşti la vârste fragede.
Gaura neagră descrisă de NASA este o rămăşiţă a supernovei SN 1979C, situată în galaxia M100, la aproximativ 50 de milioane de ani-lumină de Pământ. Potrivit astronomilor, găurile negre sunt rămăşiţe supradense, formate în urma exploziei unor stele imense. Prima observaţie a acestui corp ceresc a fost făcută în anul 1979 de către un amator.