EXCLUSIV! Unde a dispărut Arsenie şi cum răspunde acuzaţiilor lui Dan Bălan
Multă lume se întreabă unde este Arsenie. După ce a dispărut din vizorul presei, au existat tot feluri de zvonuri: unii susţineau că ar fi în Rusia, alţii vorbeau de România. Până la urmă, însă, am reuşit să obţinem un interviu în exclusivitate cu el şi, astfel, am putut afla informaţia din prima sursă.
"La vita e bella", asta ar putea să spună cu certitudine şi Arsenie, care s-a aflat o lungă perioadă în Italia, în timp ce fanii îl dădeau în căutare. "Un an şi jumătate, aproape doi, am fost plecat în Italia. Am stat acolo, am lucrat cu producători italieni, de fapt, a fost o lipsă constructivă, pentru că am pregătit mai multe materiale", a relatat interpretul.
Recent, artistul a lansat o piesă nouă, "Aqua marina", şi speră să realizeze şi un videoclip: "Probabil o să fac un videoclip, dar mai aştept puţin să văd dacă oamenilor le place această piesă. Dacă o să am un videoclip, o să fac prezentarea şi în Moldova".
Ocupat cu munca de artist, Arsenie spune că viaţa personală i-a rămas oarecum pe locul doi, deşi spune că e pregătit să întemeieze o familie: "Sunt pregătit să întemeiez o familie, copii mai târziu".
Arsenie s-a referit şi la acuzaţiile fostului său coleg de trupă, Dan Bălan, care, anterior, afirma că cei doi sunt iresponsabili şi nu vroiau să muncească. În timp ce Radu Sârbu a spus că vrea să-l dea în judecată, Arsenie este mai rezervat.
"Ceea ce face acum este un alt punct de vedere. După atâţia ani, el acum se încurcă în declaraţii. Înainte a spus una, acum alta. Înainte spunea că băieţii nu vor să muncească că el vrea un alt nivel, dar acum vine cu nişte declaraţii nefondate, să îl dau în judecată nu am de gând şi îi urez tot succesul din lume", a menţionat interpretul.
Arsenie spune că, în curând, va lansa o piesă nouă, în limbile engleză şi spaniolă. Întâmplător sau ba, anunţul vine după ce Dan Bălan a lansat piesa Lendo Calendo. Interpretul mai vrea să filmeze un videoclip şi, totodată, intenţionează să formeze un nou duet. "Am făcut mai multe piese, mai multe colaborări", a precizat acesta.