Unul dintre atacatorii de la Londra ar fi fost recrutat de MI5, cu şase luni înaintea crimei
Serviciile de informaţii din Marea Britanie au încercat să îl recruteze pe unul dintre suspecţii atentatului de la Londra cu şase luni înainte de uciderea soldatului britanic. Despre aceasta a anunţat un prieten al atacatorului, într-un interviu pentru BBC.
"Iniţial au vrut să îl întrebe dacă îi cunoaşte pe anumiţi indivizi. Dar, după ce a negat că îi cunoaşte pe aceştia, Serviciile de Informaţii l-au întrebat dacă ar fi interesat să lucreze pentru ei", a declarat un prieten al atacatorului Abu Nusaybah.
Conform lui, suspectul a respins oferta Serviciilor de Informaţii interne, însă a fost hărţuit de mai multe ori de reprezentanţii acestei instituţii. Prietenul acestuia a mai spus că atacatorul s-a schimbat mult după ce a efectuat o vizită în Kenya anul trecut. Acolo, el ar fi fost arestat şi abuzat în timpul unui interogatoriu, într-un penitenciar.
După ce a acordat acest interviu pentru BBC, bărbatul a fost arestat. Poliţia a anunţat că el era suspectat că pregătea sau vroia să comită atacuri teroriste. De asemenea, la domiciliul său au fost efectuate percheziţii.
Autorităţile nu au anunţat dacă reţinerea are vreo legătură cu uciderea soldatului britanic de către doi presupuşi islamişti. Cei doi atacatori sunt în continuare spitalizaţi, iar viaţa lor este în afara oricărui pericol.