Un Aston Martin DB4 GT Bertone Jet a fost vândut la licitație cu 4.9 milioane de dolari FOTO
Un Aston Martin DB4 GT Bertone Jet a fost vândut cu aproape 5 milioane de dolari de către casa de licitații Bonhams din Londra. Superbul exemplar a fost construit pe ultimul șasiu al modelului DB4, care a fost încredințat designerului Giorgetto Giugiaro pentru a crea o variantă Gran Turismo ce urma a fi expusă la Salonul Auto de la Geneva din 1961, scrie automarket.ro.
Giorgetto Giugiaro a operat o serie de modificări modelului standard DB4. A scurtat ampatamentul și a reușit să ușureze întreg automobilul cu 91 kilograme. Maşina avea un motor cu șase cilindri în linie de 3.7 litri ce producea 302 CP la 6.000 rpm datorită celor trei carburatoare Weber.
Un DB4 standard avea doar 240 CP. Modelul modificat de Bertone putea accelera de la 0 la 100 km/oră în 6.1 secunde, iar viteza de top era de 246 km/oră.
Deși vorbim de un automobil din anii '60, Aston-ul din imagini folosea frâne pe disc pentru toate cele patru roți, ceea ce i-a permis modelului DB4 GT Bertone Jet să devină primul automobil din lume ce putea accelera de la 0 la 160 km/oră și apoi să frâneze până la o oprire completă în mai puțin de 20 secunde.